E interesant.
Când ești tânăr, pe la 18-22 de ani nu te gândești prea mult, nu-ți prea pasă de ce va fi peste 10-15 ani. Mai e mult și bine până atunci!
Așa că te înfrupți din toate. Și cum tentațiile sunt la tot pasul, viața e presărată cu „mici plăceri nevinovate”. Fie că e vorba de prea mult alcool în prea multe zile din săptămână, deserturi care devin feluri principale, mersul cu mașina chiar și până la magazinul de la colțul blocului.
Cui îi pasă, mai e timp!
Adevărul este că nu ne prea pasă pentru că nu simțim efectele, încă.
Îmi amintesc și eu de perioada studenției (nu sunt chiar atât de bătrân totuși). De multe ori petreceam până când a doua zi dimineața începea din nou transportul în comun și puteam lua autobuzul. Oamenii mergeau la muncă, eu mergeam spre casă. Mi-am terminat tura.
Apoi, doar câteva ore mai târziu, fie ne vedeam la o cafea să povestim despre seara trecută, fie mergeam direct la cursuri.
Nu mă afectau aceste chefuri, pizza mâncată la miezul nopții sau alte astfel de obiceiuri. Sau cel puțin așa credeam.
Mare parte dintre noi ne petrecem tinerețea într-un mod mai mult sau mai puțin similar, cu obiceiuri care știm că nu sunt în regulă, dar așteptăm să vină un moment de maturizare, când să adoptăm obiceiuri mai sănătoase, când să devenim mai „serioși”.
Doar că timpul se scurge ușor, ușor pe lângă noi și nici pe el nu-l simțim.
În loc de 20 de ani, acum avem 25, apoi 30, apoi 35.
Deși am mai rărit chefurile pentru că le resimțim mai tare a doua zi, restul obiceiurilor s-au păstrat. În special când vine vorba de alimentație sau de mișcare.
Dacă în liceu și în facultate mai făceam sport pentru că eram nevoiți sau nu ne permiteam o mașină, acum suntem permanent așezați: pe scaunul mașinii sau pe cel de la birou.
Și anii trec, și trec, și ajungem la 50, 60 sau 70 de ani.
Off, când s-a întâmplat asta?
Din păcate, timpul ne-a păcălit și nu am simțit cum ne este din ce în ce mai greu să facem anumite lucruri.
Dacă la 20 de ani puteai alerga la nevoie 1-2 kilometri chiar dacă nu aveai antrenament, astăzi abia mai poți să alergi după tramvai.
Dar nu doar trecerea timpului ne slăbește corpul. Altfel, la 60 de ani nimeni nu ar mai fi bun de nimic. Însă sunt unii care la această vârstă pot să facă lucruri pe care noi le făceam la 30. Sunt energici, sprinteni, pozitivi.
Am putea spune că aceștia au gene mai bune, și-au ales părinții bine.
Clar, în anumite cazuri probabil este și genetica la mijloc. Dar, de cele mai multe ori, diferența nu a fost făcută de genetică, nu se poate ca toți să tragă lozul norocos.
Sunt alte lucruri mai mici, care nouă ne-au scăpat din vedere: obiceiurile.
Deși la 20 de ani așteptam momentul în care vom deveni mai atenți la corpul nostru, acesta nu a mai venit. Pentru că nu am simțit cum trece timpul, ne-am adaptat ușor, ușor cu lucrurile pe care nu le mai puteam face.
Din păcate, acum avem 50-60 de ani și abia suntem în stare să ne jucăm cu nepoțeii.
Zilnic văd persoane care se grăbesc spre mijloacele de transport în comun, dar deși e clar că dacă nu aleargă nu prind autobuzul, cred că efectiv nu pot să o facă pentru că tot ce reușesc e un fel de marș forțat.
Stau și mă gândesc: asta e bătrânețea pe care vreau să o am? Pentru asta muncesc acum?
Suntem atât de prinși în rutina de zi cu zi, în a ne asigura traiul și bătrânețea, încât nu ne dăm seama că, de fapt, din cauza stilului de viață actual vom ajunge la bătrânețe să dăm o parte importantă din pensie pe medicamente.
Am citit în ultimele luni două cărți de vreo 300-400 de pagini fiecare despre longevitate. E încă neclar în ce măsură ne putem prelungi viața, însă o lecție importantă este că, dincolo de a trăi mai mult, cel mai important este să trăim bine anii pe care îi avem.
Cum spunea și J. F. Kennedy cred, poate nu putem adăuga ani la sfârșitul vieții, dar putem adăuga viață anilor.
Invariabil de studiul pe care îl citești, cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru a ne simți vii și la 60-70-80 de ani sunt atât de simple: alimentație, mișcare și viață socială.
Putem face ca o mai mare parte din viață să fim sănătoși și să ne simțim bine. Putem să luăm decizii de pe acum care să ne permită ca la bătrânețe să cheltuim pensia pe salturi cu parașuta, nu pe nenorocitele acelea de medicamente.
Iar pentru asta nici măcar nu trebuie să fim sfinți. Trebuie doar să avem puțină grijă la ce și când mâncăm, și să mai facem mișcare.
Nu știu de ce e atât de greu să ne facem obiceiuri sănătoase. O fi faptul că le amânăm mereu pe mai târziu, pentru când „ne vom maturiza” sau pe ziua de luni.
Ce știu însă este că la bătrânețe îmi doresc mult mai mult să mă pot juca cu nepoții și să nu fiu legat de un pat sau de un spital pentru ultimii 10-20 de ani din viața mea.
Asta mă motivează îndeajuns încât să încep să am mai multă grijă de corpul meu, chiar dacă nu am chef sau încă nu simt efectele obiceiurilor pe care le am. La urma urmei, e singurul corp pe care îl am, fir-ar.
Cu drag,
Toma.
P.S. Nu uita, dacă ți-a plăcut articolul să îl distribui și prietenilor.
