Acum trei ani, pe vremea asta, îmi luam inima în dinți și aplicam la un proiect de antreprenoriat cu ideea de a crea prima agenție de growth hacking marketing din România.

Sincer, nu aș fi făcut-o, dacă nu era un profesor/prieten de la Facultatea de Economie care m-a încurajat să încerc. Mi-a spus „măcar îți cumperi niște cursuri și software de care ai nevoie”.

Gândindu-mă că nu am ce pierde în afară de ceva timp, m-am pus să lucrez la planul de afaceri cu care urma să particip la concursul unde se oferea finanțarea.

Toate bune și frumoase, mă pun eu și umplu de „bla bla” primele secțiuni ale planului. Aș fi pornit SMARTERS indiferent dacă obțineam finanțarea sau nu, așa că știam ce îmi propun și cum să ajung acolo.

Asta până am ajuns la secțiunea financiară.

Vaaaai de viața mea! De foarte puține ori m-am simțit atât de neajutorat.

Uitându-mă la tabelele acelea și încercând să înțeleg ce înseamnă mă simțeam ca cineva care se află într-o țară străină, și fără internet ca să poată folosi Google Translate.

Cu ocazia asta am devenit „cu adevărat” student

Se spune că nu există student care să nu fi avut o restanță. Ei bine, până în momentul acela, până înaintea ultimului examen din ultimul semestru de master, doamnelor și domnilor, Toma Grozăvescu nu avusese nici o restanță.

Dar „noroc” cu soarta care s-a gândit să mă ajute să devin cu adevărat student.

Pentru că m-am decis să particip la concurs pe ultima sută de metri, și pentru că redactarea planului de afaceri îmi lua mai mult decât mă așteptam (hint: secțiunea financiară -_-), am fost pus în situația de a alege: să mă pregătesc pentru ultimul examen, sau să continui să lucrez la planul de afaceri.

Cu inima în dinți, am ales cea de-a doua opțiune. Mă mai întreb din când în când oare unde aș fi astăzi dacă nu fi luat acea decizie.

Cu chiu, cu vai și cu multe căutări pe Google am reușit să completez o mare parte din acea secțiune financiară. Doar că mai rămăseseră niște lucruri pe care efectiv nu le înțelegeam, nu aveam nici o idee cum se aplică ce am citit pe internet pentru planul meu.

Nu mai știu ce indicator era, am căutat pe net ce înseamnă, l-am calculat pentru ideea mea și mi-a dat „16”. Doar că în momentul în care am dat să-l completez în căsuța din planul de afaceri (primisem un model), aveam de ales dintre „1”, „2” sau „3” 😐

Așa că am mers și la niște prieteni care studiau contabilitatea, m-au ajutat și ei să mai înțeleg câteva lucruri, altele nici ei nu au reușit să le deslușească, așa că la anumite secțiuni am zis „ce o fi o fi” și am pus ce suna bine.

Alo?

Long story short, la vreo 3 săptămâni după ce am depus planul, țin și acum minte momentul, eram în Piața Operei în Timișoara, și sună telefonul:

„Alo?”

„Toma Grozăvescu? De la Bethany sunt”.

„Ăăă, da, bună ziua” gândindu-mă ce treabă au cu mine, aproape am și uitat de acel concurs, gândindu-mă că nu au cum și de ce să mă aleagă pe mine.

„Felicitări, sunteți printre cei 40 de câștigători ai concursului de planuri de afaceri. Să treceți pe la noi să semnăm acordul de finanțare.”.

„Ăăă, bine, o să vin”.

Ce naiba s-a întâmplat mă gândeam? Am înțeles eu bine?

Aparent da. Când am mers câteva zile mai târziu să semnez, nu m-au dat afară.

Și uite așa, am primit aproape 20.000 de euro pe care oh doamne, trebuie să vă povestesc odată cum i-am cheltuit și cum NU TREBUIE să-i cheltui. Dar ce să faci, am învățat.

Mă rog, nu despre asta e vorba astăzi.

Mă simt prost, dar când mă uit în jur…

Ideea e că dacă aș vedea astăzi planul de afaceri și ar trebui să decid dacă să-l finanțez sau nu, nu aș da nici un leu pe el.

Uitându-mă înapoi, bugetul era varză, împărțirea cheltuielilor disproporționată, proiecțiile financiare nerealiste. Să nu mai zic de tabelele și căsuțele acelea unde cine știe ce am pus.

Într-o lume „normală”, nu trebuia să câștige. Doar că a câștigat. Și nici nu a stat prost, cred că a fost pe locul 16 din 40, nu rău pentru o afacere în domeniul serviciilor, care de obicei este dezavantajată la astfel de concursuri.

Motivul pentru care am primit acea finanțare nu a fost pentru că eram eu un geniu. Cred că principalul motiv a fost pentru că am îndrăznit, pentru că am fost acolo.

Dacă nu mă înșel, am fost vreo 150 de oameni care am făcut un curs de antreprenoriat și puteam participa la acel concurs.

Însă, din toți cei 150, doar vreo 60 am avut și curajul de a participa la acel concurs.

Sunt multe motive pentru care ceilalți nu au vrut să meargă mai departe: trebuia să îți asumi crearea a 2 locuri de muncă (Toma și-a asumat 3, că de ce nu…). Pentru că sursa de finanțare era din fonduri europene, aveai nevoie de 6 hârtii pentru a cumpăra orice.

Și, cel mai important, dacă firma nu mergea și nu atingeai acei indicatori financiari pe care ți i-ai asumat, dădeai banii înapoi.

Practic, am semnat un fel de cec în alb, bilet la ordin cred că îi spune, prin care am renunțat la dreptul de a contesta încercarea organizatorilor de a recupera banii dacă firma nu mergea.

Bineînțeles că nu am știut ce înseamnă până nu a fost prea târziu 🙂

De ce scriu tocmai acum rândurile de mai sus?

Pentru că, așa cum spuneam și în titlu, timpurile se schimbă.

În 2015 organizatorii s-au chinuit să găsească destui oameni care să participe la cursurile de antreprenoriat, iar la concursul de planuri de afaceri numărul de participanți a fost doar cu 50% mai mare decât locurile eligibile, dacă ne chinuiam puțin eram doar 40 de oameni care luptau pentru 40 de granturi 🙂

Ei bine, în 2018, pare că s-a schimbat ceva legat de români (cel puțin locuitorii din zona de vest) și percepția față de antreprenoriat, față de risc.

Trei ani mai târziu, șansa a făcut să ajung să fiu implicat în promovarea unui proiect foarte similar cu cel prin care am pornit SMARTERS. De fapt, e versiunea evoluată a aceluia, versiunea 2.0 să spunem.

Prezentare Start Activ Vest

Dacă atunci doar câțiva oameni și-au încercat șansa, zilele trecute am participat la un eveniment de prezentare a acestui proiect, unde au fost prezenți vreo 250 de oameni.

 

În doar două săptămâni de când am început să ne ocupăm de promovarea proiectului, am reușit să ne atingem obiectivele de promovare și toate locurile eligibile în proiect s-au ocupat (în contextul în care mai sunt 17/18 astfel de proiecte identice în zona de vest).

Clar a contat și faptul că noi cei de la SMARTERS ne-am făcut treaba foarte bine 😛

Dar, cel mai important, este faptul că oamenii sunt în general mult mai deschiși la ideea de a deschide o afacere. Puteam noi să promovăm cât ne țineau resursele. Dacă timișorenii nu voiau să pornească o afacere, nu se înscria nici naiba.

Câți dintre cei 250 prezenți în acea seară s-au și înscris la proiect, câți dintre ei vor și depune planul de afaceri și câți dintre ei vor reuși să clădească o afacere profitabilă, asta e deja altceva.

Dar dacă eu, care am fost atât de incredibil de praf la început (am încercat să emit prima factură creând-o în Microsoft Word) trei ani mai târziu conduc o afacere care este bine merci și chiar prosperă… ei bine, să spunem că am văzut oameni mult mai deștepți și mai bine pregătiți la acel eveniment decât am fost eu când eram în locul lor.

Uneori merită să încercăm, să spunem „de ce nu eu?”.

Vrei să ținem legătura?

Vrei să ținem legătura?

Nu scriu prea des. De aceea, dacă vrei să știi ce mai e nou pe blog, cel mai ușor mod pentru a ține legătura este să te abonezi la newsletter. Scriu în general despre antreprenoriat, marketing și „life hacking”, așa cum îi spun eu.

Succes! Ne auzim pe email :)

Încă puțin.

Încă puțin.

Introdu adresa de email și te voi anunța când public un articol nou.

Wohoo! Ne auzim pe email :)

Pin It on Pinterest

Shares
Share This