Select Page

Toma Grozăvescu este fondatorul SMARTERS, prima agenție de growth hacking marketing din România. Misiunea lui este să aducă un impact pozitiv în societate arătându-le oamenilor că „se poate”.

Bun, de ajuns cu vorbitul despre mine la persoana a III-a, sună ciudat.

Ceau, sunt Toma, și sunt de acord că e al naibii de greu să vorbești despre tine. Dar hey, după mâncat, vorbitul e al doilea meu punct forte. Combinat cu faptul că sunt bănățean, aș putea continua destul de mult.

Dar, în schimb, m-am decis să mă prezint prin intermediul poveștilor pe care le împărtășesc pe blog. De la momente care m-au definit personal și profesional, la viziunea mea asupra… aproape orice, la gânduri venite (și scrise) sub influența unui pahar de vin sau alte povești care am considerat că merită împărtășite, le vei găsi pe toate citind acest blog.

Disclaimer! Aici scriu mai „neserios”. Dacă vrei să vezi și partea mea serioasă, intră pe blogul SMARTERS.

Toma Grozavescu

Și o poză alb-negru cu mine, să pară mai artistică.

De fapt, dacă ar fi să rezum acest blog, e vorba despre lucrurile pe care nu am putut să nu le povestesc. Vreo 5 ani m-am abținut să-l lansez pentru că sunt sigur că o să mă fac de râs. O să mă fac de râs acum, printr-o poveste care nu ar trebui împărtășită probabil, sau mai târziu când mă voi uita înapoi la ce am scris și cum am văzut lucrurile în momentul acesta. Dar hey, măcar o să râdem împreună.

Dacă tot e pagina „Despre”, am înțeles că trebuie să spun și câteva lucruri despre mine, așa că iată-l pe Toma în câteva rânduri:

– marketing visez, marketing pictez;

– cred că unul din cele mai mari succese ale mele în viață sunt prietenii pe care mi i-am făcut;

– nu discriminez, îmi plac atât vinul alb cât și cel roșu;

– cred că dacă oamenii nu se distrează nu fac o treabă bună;

– am menționat că îmi place să mănânc?

– încerc fel de fel de experimente pe mine;

– mă simt o persoană extraordinar de norocoasă și împlinită;

– mi-am găsit scopul în viață la 23 de ani;

– impactul și integritatea sunt cele două valori fundamentale după care mă ghidez în viață;

Mai mult, printre filele, pardon, articolele acestui blog.

La cât mai multe lucruri grozave îți doresc și spor în tot ce îți propui (că de baftă nu ai nevoie)!

Pin It on Pinterest

Shares
Share This