Cele mai mari frici pe care le avem cu toții dar despre care nu vorbim - Toma Grozăvescu
Select Page

Sunt oribile. Groaznice. Te fac să tresari din somn, să te îndoiești de tine, să îngheți de spaimă. Pot afecta pe oricine, de la un copil de clasa a șaptea până la CEO-ul unei companii de multe milioane de euro.

Doamnelor și domnilor, acestea sunt cele mai mari frici cu care fiecare dintre noi s-a confruntat măcar o dată în viață.

1. Să rămâi fără hârtie la WC – și să realizezi asta cât ești pe WC.

Stai liniștit(ă) și îți vezi de treabă, dar întorci puțin capul spre stânga, moment în care colțul ochiului percepe un semnal care dă startul așternerii acestei frici. Treci în câteva milisecunde prin toate fazele prin care trece cineva cu o boală terminală: de la negare la acceptare, aproape într-un singur moment.

Îți faci curaj și întorci capul spre stânga, te uiți la locul unde ar trebui să fie măiastra hârtie, dar locul este gol, părăsit. Începi să te gândești la ce rele ai făcut în ultimul timp de karma a hotărât că meriți așa ceva.

Cel mai rău este când se întâmplă într-un spațiu public, să spunem că ești într-un restaurant sau la mall la cumpărături. Dacă nu ai fi așezat deja pe WC, efectiv te-ai c**a pe tine de frică!

Și apoi vine momentul, după ce deja accepți faptul că viața ta socială e gata, să observi că în spatele tău, pe vasul de la WC, stau așezate sub formă de piramidă 3 role de hârtie ce abia așteaptă să fie folosite.

Voi fi un om mai bun de acum înainte” îți spui, respirând ușurat.

2. Să te lovești cu degetul mic de un colț (de obicei al patului)

Efectiv simt durere reală când scriu aceste rânduri, doar amintindu-mi de momentele când mi s-a întâmplat.

Cu toții ne amintim de ziua aceea liniștită de sâmbătă, sau dimineața când ne grăbeam la lucru/școală, iar degetul nostru mic de la piciorul drept s-a hotărât să se întâlnească cu vechiul lui prieten, colțul patului.

Se spune că aceasta este una din cele mai dramatice povești de dragoste din istoria omenirii, o iubire uriașă dar împotriva căreia stă întreaga umanitate.

Asta nu înseamna că din când în când nu mai apar momente de sclipire ale acestei iubiri, când aceștia reușesc să se întâlnească.

De astfel de momente îți e mai frică decât de vizita la dentist sau de întâlnirea cu soacra.

3. Să ți se agațe hainele de o rană sau tăietură

Poate nu i-am dat eu un titlu clar, dar știi la ce mă refer. Te-ai tăiat și apoi o fibră de la pulover se lipește de rană.

Nu știm cum se întâmplă asta, nu doare prea rău, dar momentul în care tragi de acel fir și vezi cum și pielea ți se mișcă, cum rana pare că se redeschide, îți face părul de pe ceafă să se ridice de spaimă.

4. Să cazi în somn

A fost o zi plină, ai ajuns acasă, ai luat cina, poate ai mai pierdut puțin timp cu televizorul sau Facebook-ul și te-ai pus într-un final la somn.

Probabil nu ai adormit nici de 2 ore, începi să visezi, iar când îți este lumea mai dragă și somnul mai dulce, se întâmplă ceva în acel vis și cazi pe spate.

În acel moment te-ai trezit instant și ții strâns cu mâna de saltea sau de pat, pentru a te asigura că nu cazi.

Îți ia câteva secunde să te dezmeticești și să realizezi că de fapt stai întins pe spate și nu ai unde să cazi.

Asta nu face însă senzația mai puțin neplăcută și speri doar să nu se mai întâmple în acea noapte, e prea mult pentru un singur om să experimenteze două astfel de trăiri într-o singură noapte.

5. Să nu știi dacă ai încuiat ușa acasă

Off, a fost o dimineață așa frumoasă. Te-ai trezit bine, ai luat micul dejun, hârtia igienică a fost la locul ei, în timpul nopții ai mai primit câteva like-uri la ultima postare de pe Instagram.

Dar de ce este așa neclar momentul în care ai plecat de acasă?

De ce nu îți poți aminti cu exactitate momentul când ai ieșit de pe ușă și dacă ai încuiat-o sau nu?

Colegul de birou de vizavi deja se întreabă dacă nu te-ai despărțit de iubit(ă) când te vede așa pierdut, așa încruntat. După ce ești așa tăcut în pauza de cafea, conclude fără doar și poate că așa e, v-ați despărțit, pentru că pur și simplu nu ești tu.

Și uite cum, ceea ce a început ca o zi frumoasă, s-a transformat într-un calvar. Sentimentul de a fi uitat ușa descuiată te face câteodată să preferi să îți fie furat totul, măcar data viitoare nu mai ai pentru ce să te îngrijorezi.

Aici am observat că există două categorii de oameni: cei cărora li se întâmplă să uite dacă au încuiat ușa de dimineață ori ba, și cei cărora li se întâmplă chiar dacă au verificat ușa de 3 ori când au plecat de acasă (frică cronică i-am putea spune).

Acestea sunt, dragul meu/draga mea, cele mai mari frici pe care am observat că umanitatea le are, deși nu vorbește niciodată de ele.

Am mai ratat vreuna? M-aș bucura să aud în comentarii.

Continuăm discuția

comments

Vrei să ținem legătura?

Vrei să ținem legătura?

Nu scriu prea des. De aceea, dacă vrei să știi ce mai e nou pe blog, cel mai ușor mod pentru a ține legătura este să te abonezi la newsletter. Scriu în general despre antreprenoriat, marketing și „life hacking”, așa cum îi spun eu.

Succes! Ne auzim pe email :)

Pin It on Pinterest

Shares
Share This