Sistemul educațional ne pune să alegem. Părinții ne spun să decidem ce vrem să facem în viață. La lucru este așteptat să te specializezi pe ceva. Întrebarea mea e: de ce? De ce credem că a fi expert e mai bine decât a fi un generalist? De ce trebuie să devii „expert” în ceva, să investești mii de ore în specializarea pe un anumit lucru și să ignori alte direcții? Adică există și expresia (cel puțin în engleză) „Jack of all trades, master of none”. Pe română: te pricepi la toate, dar bun la nimic. De ce și cum am ajuns să credem asta? Personal, cred cu tărie că e mult mai bine să fii generalist decât să fii specializat. Atât profesional, cât și personal. Cel puțin mie, cred că asta mi se potrivește de minune. De ce cred asta? Mă bucur că ai întrebat. 🙂

Ochelari de cal?

În primul rând, cum spune și titlul, cred că pentru cineva cu un ciocan, orice seamănă cu un cui. Cu alte cuvinte, dacă tu te pricepi la ceva, toate problemele/soluțiile au legătură cu lucrul la care te pricepi. Vezi lumea doar prin prisma specializării tale. Am întâlnit asta cel mai des la muncă. Pentru designeri grafici, toate problemele de vânzări ale unei firme țineau de design. „Ai un logo nașpa, cum speri să crești vânzările?”. Pentru web designeri era ceva în genul „pfff, înainte să începi, îți trebuie un site nou”. Pentru specialiștii în promovare pe Facebook „îți recomand o campanie de promovare pe Facebook”. Să continui? Când toată expertiza noastră este într-o arie, fie că o facem intenționat sau nu, pare că toată lumea se învârte în jurul a ceea ce facem noi. Dar știi ce? Am nenumărate exemple când generalistul bun la nimic care sunt eu a găsit soluții care au avut rezultate de 3x mai bune decât cele pe care le-au sugerat „experții”. Cel mai des aveam clienți care veneau pentru o campanie de promovare pe Facebook pentru că deh, asta le recomanda toată lumea. Dar pentru mai bine de jumătate dintre ei era mult mai rentabil să creeze o campanie prin Google Adwords, pentru că nu aveau competiție acolo și puteau plăti chiar și 10-15 bani/click. Nu aș fi putut nici măcar să văd că există Google Adwords dacă eram expert doar în promovarea pe Facebook. Dar uite că, așa cum am știut, au crescut vânzările de 3x 🙂

Mai avem spațiu pe „hard disk”

În al doilea rând, credem că dacă alegem să învățăm un anumit lucru o facem în detrimentul altuia. Credem că „hard disk-ul” creierului nostru e limitat, că putem acumula doar o anumită cantitate de cunoștințe și de competențe. Deși e foarte posibil ca asta să fie adevărat (o limită a capacității de stocare a informațiilor de către creier), eu n-am întâlnit încă o persoană care să o fi atins. Tu? Adică serios, încă ții minte versuri ale unor melodii de acum 10-20 de ani și tu îmi spui mie că nu mai ai „spațiu”? Acum pe bune… Cred cu tărie că în viață competențele nu se bat între ele, ci se completează una pe cealaltă. Îți recomand cu multă căldură o carte tare faină „Vă ţineţi de glume, domnule Feynman!”. E autobiografia unuia dintre cei mai importanți fizicieni ai secolului XX, Richard Feynman. Omul a avut un impact major în fizica cuantică (da, aia care se preocupă cu modul în care funcționează lumea la nivel subatomic). Dar dacă îi citești biografia, deși omul lucra la crearea primei bombe atomice și la dezlegarea misterelor atomilor, în timpul liber învăța să cânte la tobe, să danseze, să deschidă seifuri, făcea tot felul de glume colegilor și prietenilor și muuuuuulte, multe altele. Mereu, pe lângă fizică cuantică, învăța și altceva. Dacă el putea să învețe fizică cuantică și cântatul la tobe, trebuie să existe puțină speranță și pentru noi, nu?

1+1=3

În fine, cred că principalul argument pentru specializare îl reprezintă faptul că aceasta ar fi mai eficientă. Să continuăm cu exemplul fizicii, care probabil este unul dintre domeniile în care oamenii nici nu se gândesc că este posibil să fii altceva decât un specialist. Dacă e să ne uităm din exterior, probabil ne gândim că scopul unui fizician specializat pe modul în care reacționează electronii în nu știu ce condiții este să înțeleagă cât mai bine modul în care electronii interferează cu (introdu termen complicat din fizică aici). Dar dacă e să întrebi copilul care a început să studieze fizica, sau dacă e să „întrebi” disciplina per ansamblu, care este scopul ei, probabil ți se va răspunde că scopul este să înțeleagă cum funcționează universul… Ei bine, uneori pentru a ne atinge acest scop final discipline precum filosofia pot fi aproape la fel de utile. Nu spun că fizicienii trebuie să fie filosofi (deși cu siguranță i-ar ajuta), dar cred că unele dintre cele mai importante descoperiri și avansuri din istoria omenirii nu au venit doar în urma adâncirii într-un anumit domeniu, ci prin asocierea sau combinația a două sau mai multe domenii. De exemplu, mai toate curentele de gândire din domeniul inteligenței artificiale și capacitatea programelor de a învăța au pornit sau au teorii care sunt inspirate din natură, mai exact de la creierul uman. Dar de ajuns cu fizica cuantică, să ne întoarcem la oile noastre. Sunt total de acord că nu poți fi cel mai bun în multe domenii. Se spune că e nevoie de 10.000 de ore de practică pentru a fi unul dintre cei mai buni dintr-un domeniu. Foarte posibil. Dar întrebarea mea este: de ce ai vrea asta? De ce ai vrea să fii cel mai bun? Să fii în top 1% o fi nevoie de 10.000 de ore de practică. Dar pentru a fi în top 5% e nevoie de doar câteva zeci, sau câteva sute. Și dacă ești în top 5% în unul, două sau mai multe domenii, ai toate șansele ca rezultatele finale, rezultatele care au legătură cu scopul final, să fie mult, mult mai bune decât a celor care sunt în top 1% în domeniul lor. Mă pot întoarce la exemplul meu și marketingul, dar probabil e plictisitor pentru tine. Așa că hai să luăm un exemplu mai general: un cântăreț, un muzician. De fapt, să luăm doi. Unul dintre ei e în top 1%. Are o voce de îți vine să mori. Celălalt e în top 5%. E bun, foarte bun, dar nu ca cel de mai sus. Însă mai are și alte competențe. Omul nostru s-a concentrat pe a învăța cum să creeze o atmosferă energică la concerte, știe și să danseze, a învățat cum să spună o glumă. Nici aici nu e cel mai bun, dar e în top 5%, pentru că a avut timp. Acum să ne imaginăm cum arată concertul fiecăruia dintre ei. Mergi la concertul tipului care e în top 1%. N-ai ce zice, vocea grozavă, versurile grozave. Pleci mulțumit, a fost un concert fain. Apoi mergi la concertul celui care nu e cel mai bun, nu are cea mai groază voce, dar omul a creat așa o atmosferă, între melodii a făcut show, a improvizat, încât pleci extaziat. Cum e posibil?! De ce tipul mai bun nu a oferit cele mai bune rezultate? Pentru că în general sunt mai multe lucruri care contribuie la atingerea scopului final. Chiar și la un concert, calitatea muzicii nu este singurul criteriu care te face să spui la final „a meritat”. Faptul că ai putut cumpăra bilete ușor și la intrare totul a fost ok și rapid contează. Cum ai locul în sală contează. Cum reușește artistul să te implice în spectacol contează. Luminile contează. Calitatea sunetului contează. Vocea artistului contează. Glumele lui contează. Indiferent că ești muzician, fizician, om de marketing, organizezi evenimente, ești om de vânzări sau eu mai știu ce, sunt multe moduri pentru a-ți atinge scopul final. Dar dacă tu știi un singur lucru, vei vedea o singură metodă de rezolvare, va fi de parcă ai purta ochelari de cal. În plus, o supra specializare aduce cu sine impresia de siguranță. Dar când tu știi un singur lucru, iar regulile jocului se schimbă, te-ai dus. În schimb, dacă ai expertiză în mai multe domenii, vei găsi moduri noi de a le îmbina. Sunt curios de părerea ta pe subiect.

Vrei să ținem legătura?

Vrei să ținem legătura?

Nu scriu prea des. De aceea, dacă vrei să știi ce mai e nou pe blog, cel mai ușor mod pentru a ține legătura este să te abonezi la newsletter. Scriu în general despre antreprenoriat, marketing și „life hacking”, așa cum îi spun eu.

Succes! Ne auzim pe email :)

Încă puțin.

Încă puțin.

Introdu adresa de email și te voi anunța când public un articol nou.

Wohoo! Ne auzim pe email :)

Pin It on Pinterest

Shares
Share This