High on Amsterdam

Trebuia să-mi dau seama că va fi un weekend plin de surprize după cum a început prima seară.

Am ajuns în Amsterdam, m-am oprit să mănânc ceva, apoi am mers să-mi fac check-in-ul. Cum a fost pentru prima dată când am folosit Airbnb pentru a-mi găsi cazare, și pe site scria că se predă cheia pe la 5, și era deja 7, am zis să merg, să nu am surprize.

Făcusem deja schimb de mesaje cu Evgheni, fata de la care închiriasem camera și părea foarte de treabă. A răspuns mereu rapid, cald, așa că nu voiam să o fac să aștepte, îmi imaginam că nu locuiește acolo și vine doar pentru a-mi lăsa cheia.

Așa că pun pe Google Maps locația (foarte faină treaba cu schimbările legate de roaming, dar despre asta mai jos), merg cu metroul vreo 8 stații, apoi vreo 7 minute pe jos și telefonul spune că am ajuns.

Afară era deja întuneric, picura puțin (doh!), eu merg temător și sun la ușă, neștiind dacă am nimerit.

Se aude ceva gălăgie, apoi răspunde un tip cam de 1.65, chel, bine făcut, lat în umeri, voce groasă, părea a fi rus.

„Sorry, is this an Airbnb location?” întreb eu, gândindu-mă că o fi soțul lui Evgheni.

„No, sorry, I don’t know what you are talking about” spune el.

Ei caramba mă gândesc, ce-ți mai e și cu Google Maps.

Dau să plec, apoi strigă „No, I was joking, you are here, Toma?”.

Da, eu sunt, mă gândesc. E soțul ei, sigur.

Intru, în casă vreo 3 copii mici. El, simțind întrebările din aer, spune „They are my three children. They come here in the weekend. I am divorced”.

Tot nu înțelegeam unde e Evgheni a mea, cu vocea ei caldă. Mă gândeam că am greșit, de fapt el aștepta pe altcineva.

Dar intru, nu știu ce să fac.

„Do you want a shot?” mă întreabă el, scoțând o sticlă de Jack Daniels din frigider. „Or do you want a beer?”.

„I’m ok” îi spun, mergem să ne lăsăm bagajele, apoi mai vedem.

Spune ok și ne duce la etaj, unde aveam camera. Intru, nu prea recunosc încăperea, parcă nu era ce îmi aminteam eu de pe site. Afară plouă, nu știu unde e Evgheni a mea, apoi începe să se contureze în capul meu o idee: numele „Evgheni” pare slav, el de constituție pare rus, accentul susține asta… EL E EVGHENI!

Cum de nu m-am gândit la asta?! De fapt, de ce m-am gândit că Evgheni e nume de femeie?

După ce am lăsat bagajele mi-am luat câteva minute pentru a internaliza ce se întâmplase.

Apoi cobor și beau un shot cu el. Când spun shot, mă refer la un păhărel care e cam cât 3 shot-uri de genul celor pe care le primești în cluburi. Văzând că încep să-mi lăcrimeze ochii puțin, mă întreabă dacă vreau o Cola. „Da sigur!” spun eu.

Mi-a povestit că a lucrat vreo 13 ani în industria restaurantelor, shot-uri de genul „făceau parte din job”, ca să-l citez pe el, de aceea nu avea nevoie să le stingă. Știa și câteva cuvinte în română, a lucrat și cu români. Mi-ar fi plăcut să vorbesc mai mult cu el, părea că e plin de povești.

Mai era un italian în casă, dar era prea… la un nivel înalt, să spun așa, pentru a vorbi cu el.

Cum e Amsterdam?

Singurul cuvânt care îmi vine e „nebunie”, și nu în sens rău. E un oraș atât de plin de viață, atât de energic, sunt oameni peste tot!

După 13:30 nu prea mai găsești loc în restaurantele și birturile din centrul orașului. Am avut noroc sâmbătă să merg la prânz pe la 12 și ceva, până să ne vină comanda oameni deja stăteau la coadă să se elibereze locuri.

La fel e și seara, doar dacă ai noroc prinzi locuri undeva în centru. Dar te descurci și stând în picioare, mai ales în birturi.

Și când spun centru, mă refer la o zonă cam de 10 ori mai mare decât zona Piața Victoriei-Unirii (pentru cei din Timișoara), sau de vreo 7 ori mai mare decât centrul vechi din București.

Sâmbătă seara ne-am plimbat vreo jumătate de oră până să găsim trei locuri într-un restaurant, și asta s-a întâmplat departe de străzile principale.

Șii, cu bicicletele, e cum se aude?

Da, este exact cum îți imaginezi și ceva în plus. Cred că în Amsterdam sunt TOATE bicicletele din lume!

La trecerile de pietoni numărul bicicletelor bătea ușor numărul mașinilor, uneori și cu 6 la 1.

Un lucru este clar: în Amsterdam bicicliștii fac legea.

Chiar dacă ești pe o trecere de pietoni, și e verde, înveți rapid să te uiți peste umăr înainte să traversezi.

Indiferent dacă e ploaie sau soare, oamenii ăștia sunt pe biciclete. Mi se pare că pot face orice pe bicicletă, nu m-ar mira ca cineva să fi și născut fiind pe bicicletă.

Am văzut copii cărați pe bicicletă, căței, trollere gigantice – asta în timp ce în cealaltă mână oamenii țin un telefon la care vorbesc.

Să vezi o tipă relativ firavă care cară o altă prietenă, în timp ce stă semi-întoarsă și vorbește cu ea, făcând slalom printre oameni, pe un drum în pantă, e destul de impresionant. (Nu le-aș numi chiar firave pe fetele olandeze, dar aceasta era).

Am trăit vreo șase momente în care inima mi-a stat în loc, toate din cauza bicicliștilor. Îmi venea să închid ochii când vedeam cât de aproape treceau de altceva: fie că era vorba de oameni (turiști), alte biciclete sau alte mașini. Câteodată mai și atingeau cu ghidonul bicicletei haina unui turist adormit, care nu mergea pe unde trebuia.

Făceau slalom printre oameni și mașini în timp ce vorbeau unul cu celălalt, de parcă stăteau pe o canapea, într-o cafenea. Atât relaxați păreau, nici nu se uitau la drum de multe ori.

Ce-i frumos, și lui Toma îi place

Dacă mă întrebi ce mi-a plăcut cel mai mult, n-aș ști ce să-ți răspund.

Cred că ceea ce face Amsterdam special e chiar diversitatea, modul în care se îmbină realități și lumi total diferite.

Am intrat într-o catedrală transformată în Mall.

Am văzut cozi imense cu oameni așteptând să intre la muzee.

Arhitectura e impresionantă și e exact cum ne imaginăm Europa la începutul secolului XX, cu case construite din cărămidă,  colorate diferit, cu străzi înguste.

Și celelalte clădiri cu însemnătate istorică, ce au rezistat secolelor, sunt superbe și amintesc de alte timpuri.

Metroul cred că este malefic și are o legătură directă cu vremea!

Am prins vreme bună în general. Atât vineri după-masa cât și duminică a fost o vreme frumoasă, asta însemnând că a plouat maxim 1-2 ore pe zi.

Dar metroul… Aproape de fiecare dată când mă urcam în el vremea era ok, dar când să mă dau jos, picura! Noroc că ploaia nu e supărăcioasă și nu stă mult.

Sorineeee!

Mi se pare că e imposibil să te rătăcești prin Amsterdam.

Sâmbătă a fost zi de plimbare și mers pe jos (s-au adunat vreo 20 km). Ei bine, nu știu cum făceam, dar în aceleași locuri ajungeam, aparent indiferent de direcția în care mergeam. Când credeam că ieșim din oraș, ne trezeam în fața unui loc cunoscut din centru.

Pe drum, printre vocile de americani, spanioli sau italieni se întâmpla foarte des să auzi voci de români.

E amuzant să mergi pe stradă povestind, apoi auzi din dreapta „Salutări!”.

Sau, cum s-a întâmplat sâmbără seara, așteptând o prietenă a unei prietene, ne uitam noi liniștiți într-o vitrină, apoi din spatele nostru se aude tare „Sorineeee, haide bă!” :))

Era un grup de vreo șase români dintre care o fată probabil făcuse cunoștință cu coffee shop-urile 🙂

Dar românii sunt „oameni de bază” acolo.

Ne povestea o româncă ce studiază de vreo 2 ani acolo, că este o piață unde se face „business” cum mi-am dat seama că-l numesc localnicii, unde se vând și „treburi serioase”.

Nimerise ea într-o seară pe acolo și nu mai țin minte cum, dar intrase în vorbă cu unul dintre români care i-a spus „Aici este piața noastră. Noi românii suntem lei importanți aici în Amsterdam, să știi. Nimeni nu se pune cu noi, nici Poliția. Avem înțelegeri cu ei.” Îmi și imginam un tip chel, cu ceafa lată. Dar cred că dacă dai de belea, te-ar scuza o dată dacă ești român.

Noh, nu știu cum o fi, dar cert este că suntem bine reprezentați acolo.

Șii, ai fost pe la…

Ce Dumnezeu, sunt om serios, ce să caut la coffee shop-uri? *cough* Și dacă mergeam, nu spuneam aici. Îmi cer scuze pentru clickbait-ul din titlu, dar asta e.

Dar adevărul este că miroase a „gazon”, cum spunea un prieten, a marijuana, cam prin tot centru orașului. Coffee shop sau nu, peste tot îți vine câte un damf cu miros specific.

Per total

Per total, mi-a plăcut enorm Amsterdam și cu siguranță vreau să mă întorc.

E un oraș care cred că se potrivește perfect dacă mergi cu trupa (4-8 persoane). Are și o latură romantică, și una culturală, dar cred că energia lui e ideală pentru cineva care merge cu prietenii.

Chiar ai de toate.

Un alt lucru de care mi-am dat seama, fiind prima călătorie în UE de când s-a aplicat regulamentul european legat de Roaming – aceasta e printre cele mai faine legi pe care Uniunea le-a generat!

Nici nu știi cât de ușurat te simți să vezi că ai conexiune de date într-un oraș străin și să știi că nu e 1 euro pe MB. Printre cele mai liniștitoare momente din viața mea a fost cel când, după ce m-am dat jos din avion, am văzut că am semnal și îmi activasem corect roaming-ul.