Cred că anul trecut, prin primăvară, am dat de un articol al unui marketer pe care îl urmăresc, Noah Kagan, în care scria de despre o serie de întrebări pe care a adunat-o în timp și pe care o folosește când petrece timpul cu prietenii și simte că discuțiile rămân la un nivel superficial, ori când ar vrea să cunoască niște oameni mai bine.

Pe de o parte din curiozitate, dar și datorită faptului că urma o ieșire la „un pahar de vorbă” cu echipa SMARTERS, am zis să salvez întrebările.

Chiar am ajuns ca la acea întâlnire să încerc câteva întrebări de pe listă când au apărut momente „mai puțin antrenante”, să spun așa.

Spre surprinderea mea, chiar simt că am ajuns să ne cunoaștem mai bine și s-a format cumva o legătură mai strânsă între noi în urma acelei seri, tocmai pentru că am intrat în niște lucruri mai „deep”.

Așa că m-am gândit să împărtășesc lista, puțin modificată între timp. Dacă vei simți vreodată că vrei să cunoști mai profund anumite persoane, cred că ar fi foarte amuzant și interesant pentru voi să încercați să răspundeți la ele.

Unele or să ți se pară ciudate, asta pentru că sunt, dar încercați să răspundeți la ele, poate ieși ceva frumos.

Multă distracție!

45. Care ar fi un articol vestimentar pe care, dacă cineva l-ar purta, te-ar face să ieși la o întâlnire cu el/ea?

44. Care este partea preferată a propriului corp?

43. Ce parte a corpului ai vrea să schimbi doar pentru o zi?

42. Dacă ai avea copii, ai prefera să fie deștepți sau buni la suflet?

41. Care este lucrul preferat pe care l-ai cumpărat anul acesta?

40. Care ar fi cea mai surprinzătoare descoperire științifică imaginabilă?

39. Dacă ar fi să faci un sondaj de opinie în orașul tău, ce ai vrea să afli?

38. Care este cel mai „nașpa” task/job pe care a trebuit să-l faci?

37. La ce crezi că ne vom uita înapoi peste 50 de ani și vom fi șocați că făceam/acceptam astăzi?

36. Care e un lucru pe care nu l-ai spus nimănui, nu pentru că e un secret, ci pur și simplu nu l-ai spus?

35. Ce îți stârnește curiozitatea?

34. Care e acel țel, acel obiectiv mare pe care îl ai?

33. La ce obicei rău încerci să renunți?

32. Care e un lucru pe care îl crezi și cu care foarte puțini oameni sunt de acord cu tine?

31. Care e un lucru la care ai vrea să fii mai expert acum?

30. Dacă ai putea să-ți transmiți un mesaj ție de acum 10 ani, ce ți-ai transmite?

29. Dacă ți-ai putea transmite un mesaj ție la 65 de ani, ce ți-ai spune?

28. Dacă ți-ar putea fi garantat un lucru în viață (pe lângă bani), care ai vrea să fie acela?

27. Dacă ai putea trăi viața din nou, te-ai culca cu mai mulți sau mai puțini oameni? De ce?

26. Dacă ar fi să mori mâine, ce lucru mic ai regreta că nu ai făcut?

25. Ce superputere normală ți-ar plăcea să ai?

24. Dacă ai putea trimite un mesaj de 30 de secunde întregului oraș, ce ai spune, ce le-ai transmite?

23. Dacă ai putea întreba pe cineva o întrebare, la care ar trebui să răspundă sincer, pe cine ai întreba și ce?

22. Care este o întrebare la care crezi că oamenii mint de obicei atunci când răspund?

21. Dacă ai putea introduce ceva nou care să se predea în sistemul de învățământ, și ai avea siguranța că s-ar preda corect, care ar fi acest lucru?

20. Dacă ai putea schimba instant ceva la tine, care ar fi acel lucru?

19. Care ar fi o trăire pentru care ți-ar dori să existe un cuvânt în limba română dar nu există? Descrie-o.

18. Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată?

17. Care este citatul în care te regăsești cel mai mult?

16. Când vei muri, pentru ce/cum ai vrea să fii ținut minte?

15. Care este un lucru pe care l-ai crezut cu tărie mult timp, dar acum știi că este greșit?

14. Când te gândești la „de succes”, care este a treia persoană care îți vine în gând? De ce?

13. Îți mai amintești primul sărut? Dacă da, în ce context/cu cine a fost?

12. Ești de acord că „Toate femeile/toți bărbații înșeală”? Răspunde pentru sexul tău.

11. Care sunt câteva mici tabieturi/obiceiuri care îți fac multă plăcere?

10. Care este spirit-animalul tău?

9. Care este un lucru care îți place, dar majorității oamenilor nu?

8. Care sunt 3 din lucrurile de pe bucket list-ul tău de care ești cel mai entuziasmat?

7. Care a fost primul nume de utilizator/id pe net? (Think MiRC/Yahoo Messenger 😛 )

7. Când ai mâncat ultima dată o shaworma?

6. Dacă ai putea schimba sau anula un moment din viața ta, care ar fi acela?

5. Ai fost vreodată înșelat/mințit grav/jefuit etc.?

4. Ce crezi că au făcut părinții tăi bine și ce nu, atunci când vine vorba de creșterea ta?

3. Dacă te-ai putea întoarce la 18 ani, cu mintea de acum, ce ai face diferit?

2. Dacă ai putea avea pe cineva care să îți reamintească zilnic un lucru, care ar fi acela?

1. Ce artist/trupă ai vrea să cânte la înmormântarea ta? (Indiferent dacă mai există sau nu).


P.S. Ce întrebări ai mai adăuga la listă? Aș vrea să o mai updatez.

Vrei să ținem legătura?

Vrei să ținem legătura?

Nu scriu prea des. De aceea, dacă vrei să știi ce mai e nou pe blog, cel mai ușor mod pentru a ține legătura este să te abonezi la newsletter. Scriu în general despre antreprenoriat, marketing și „life hacking”, așa cum îi spun eu.

Succes! Ne auzim pe email :)

Încă puțin.

Încă puțin.

Introdu adresa de email și te voi anunța când public un articol nou.

Wohoo! Ne auzim pe email :)

Pin It on Pinterest

Shares
Share This