Zilele astea m-au lăsat cu un gust amar. Am văzut o imagine urâtă, o imagine gri a României. Și nu pentru ce s-a întâmplat în București, ci pentru modul în care am reacționat noi, restul.
Dincolo de absurdul motivului manifestației, aceasta a fost cât se poate de normală pentru o democrație.
Tocmai asta e, sau ar trebui să fie, partea frumoasă a unei democrații: să avem dreptul să ne spunem fără frică părerea, oricare ar fi ea.
Și cum am răspuns noi, restul, cei care #rezistăm? În cel mai urât mod posibil.
Atât de mult dispreț și ură nu am mai simțit de mult. Am văzut oameni care pretind că se află pe un tărâm moral mai înalt, dar care au folosit ca argumente aspectul fizic sau educația celor care protestează.
„Ești prost!” nu e un argument
Am văzut argumente care dacă ar fi fost (și probabil au fost) folosite împotriva noastră, ne-ar fi scandalizat.
Am văzut comentarii pline de dispreț față de modul în care arătau unii dintre protestatari, față de modul în care se exprimă.
Unii au mers atât de departe încât să spună că nu ar merita să fie în viață:
La urma urmei, care e marea noastră problemă cu mitingul care a avut loc? Ce ne supără atât de tare?
Dacă e să ne uităm mai profund, mai toate „argumentele” și mesajele din jurul manifestației au pornit de la „nu sunt de acord cu tine”.
Diferența dintre mitingul din 9 iunie și mișcarea #rezist e faptul că primii spun că „poți să furi, atât timp cât ne dai și nouă” iar ceilalți că „orice furt din bani publici e din banii mei și nu sunt de acord cu asta”.
La un nivel foarte de bază, cam despre asta e vorba.
Dar trebuie să înțelegem că suntem diferiți, avem valori diferite și venim din medii diferite.
Vrem nu vrem, există și oameni răi în lumea asta. Oameni cărora nu le pasă de cât rău fac, atât timp cât lor le e bine.
Dar, cred eu, majoritatea celor care au venit la manifestație, și a celor care au votat actualul Parlament, chiar nu cred în adâncul sufletului lor că e rău ce se întâmplă.
Poate pentru unii dintre noi e de neconceput ideea că a fura poate fi ok.
Dar până nu demult, până în ‘89 și destul timp după, România semăna cu un trib mai mult decât ne-ar plăcea să credem.
Dacă voiai o viață cât de cât decentă, trebuia să ai grijă de cei din jurul tău și să oferi atenții pe ici și pe colo.
Singurul mod în care te puteai descurca era să mai iei câte ceva acasă după ce plecai de la lucru. Nu spun doar că asta se întâmpla, ci era acceptat. Și cei care administrau o uzină de exemplu știau ce se întâmplă și erau de acord cu asta, atât timp cât luai acasă în „limite rezonabile”.
Dacă cineva s-a format în acel mediu, probabil toată viața va trăi cu această mentalitate. Dacă ne uităm la media de vârstă a oamenilor din Piața Victoria, majoritatea au crescut în comunism. Iar cei mai tineri au avut părinți care s-au format în acea perioadă.
E asta o scuză să fii de acord cu furtul? Din punctul meu și al nostru de vedere, nu. Dar nu poți spune că nu înțelegi de unde vin oamenii aceștia. Ne e ușor nouă să-i judecăm din spatele unui ecran, dar nu știm de unde vin și cum le arată viața de zi cu zi.
Cred că dacă gândeam așa, altfel ar fi stat lucrurile. În schimb…
Calitatea argumentelor
Chiar în zilele dinaintea protestului a apărut pe Facebook o poză cu o comunicare internă a PSD care avea să prezică foarte bine ce urma să se întâmple. Odată, faptul că prea multe argumente raționale nu vom folosi, și apoi faptul că, din nou, PSD e bine organizat și știe să mobilizeze oamenii când e nevoie.
La apariția imaginii, Facebook-ul, sau cel puțin bula mea, s-a aprins. „Uitați-vă ce fac ăștia, incredibil, nu se poate așa ceva”.
Dar dacă e să îl studiezi mai atent, care e problema cu acel document? Doar le spunea oamenilor cum să se organizeze.
De când „sunt organizați” e un argument? Adică, ce să vezi, PSD e în spatele unui miting organizat de PSD. OMFG!
E ca și cum cineva ar veni la mine și mi-ar spune „Eee, păi campaniile tale de marketing au fost mai bine organizate, de aia ai avut tu rezultate. În rest, și ale mele au fost bune”.
Scuză-mă, dar arată-mi o mișcare, orice mișcare, care a avut succes dar nu a fost bine organizată. De la mișcarea pentru drepturi civile din Statele Unite din anii 60’-70’ până la protestele #Rezist, acestea au avut impactul pe care l-au avut pentru că oamenii s-au organizat.
Poate că aceste mișcări au pornit de jos în sus și nu invers. Dar în locul directivei interne au existat evenimente pe Facebook, oameni care au preluat inițiativa.
Fără sloganuri gândite dinainte, fără aprobări obținute, fără pancarte, portavoce, mișcarea #Rezist nu ar fi avut impactul pe care l-a avut.
Nu e doar inutil, e chiar contraproductiv modul în care am reacționat
Dă-mi voie să te întreb: cu ce a ajutat faptul că i-am jignit pe ceilalți? Că am făcut mișto de ei, că i-am luat peste picior?
Îți spun eu: am mărit prăpastia dintre noi și ei.
Dacă vrei să schimbi părerea cuiva, primul pas e să-i spui da, înțeleg ce vrei să spui și de unde vii.
Poți să-i spui „da, înțeleg că de mic părinții ți-au spus că trăim într-o lume grea, că trebuie să te descurci. Dar uite ce se întâmplă când votezi cu o persoană care fură. Poate ți se pare că îți dă și ție pentru că îți mărește pensia/salariul cu x lei, dar ai văzut în spitale cum e? Ai văzut cum arată clasa în care învață copilul tău? Ai citit la știri că iar s-au împrumutat cu câteva miliarde? Tot noi va trebui să le plătim.”
În schimb, ce am făcut noi a fost să-i atacăm pe ceilalți. Iar în momentul în care ataci pe cineva, șansele de a te asculta și de a-și schimba părerea sunt aproape de zero.
Am ales calea ușoară, nu calea corectă
Ce am făcut sâmbătă a fost să alegem calea ușoară, comoditatea. Am recurs exact la lucrurile de care îi acuzăm pe ceilalți: ignoranță, superficialitate, lipsă de educație.
Poate că ei au lăsat în urmă o grămadă de gunoaie. Dar o sticlă de plastic lăsată în urmă e adunată și aruncată la gunoi. În schimb, „dacă nu ești de acord cu mine ești prost” va lăsa o urmă adâncă.
Dacă vrei să susții, să arăți că ce faci tu e mai bine, atunci nu te rezumi la soluția ușoară, nu faci mișto, ci alegi calea corectă, chiar dacă e grea.
Spre deosebire de mulți dintre noi, oamenii care au fost în București sâmbătă vor ieși și la vot.
Dar noi, dacă nu e vremea bună, dacă suntem mahmuri, vom găsi o scuză cum că „și așa nu contează” sau „n-ai cu cine”. Și apoi, după ce lucrurile vor fi cum vor fi, iar ne vom plânge.
Felicitări celor care au îndemnat la echilibru în aceste zile, celor care s-au abținut de la jigniri ieftine. Și în special celor celor care au ieșit și au adunat câte o sticlă după proteste.
Așa se răspunde când nu ești de acord cu ceva, așa se vindecă o țară divizată, așa îl faci pe celălalt să-și pună întrebări. Nu împroșcând cu noroi.
Și felicitări celor care și până acum au refuzat să acorde „atenții”, celor care de mâine vor merge unde au de mers și vor face ce au de făcut pe cât de bine pot. Prin exemplu personal se schimbă lucrurile, nu prin miștouri pe Facebook.
