12 lucruri pe care orice tânăr sub 25 de ani trebuie să le știe - Toma Grozăvescu

Aceasta este o listă cu cele mai importante lucruri pe care le-am învățat până la vârsta de 25 de ani.

Sunt lucruri descoperite „the hard way”. M-aș fi bucurat să le fi știut mai devreme sau să fi fost cineva care să mă avertizeze de unele dintre ele.

Tocmai de aceea am și scris acest articol. Cred cu tărie, că dacă ești în jurul acelei vârste, îți vor face viața mai ușoară și mai frumoasă.

Momentul perfect nu există

Am învățat că dacă tot aștepți momentul potrivit, nu vei face niciodată nimic. Și eu îmi imaginam că va veni un moment potrivit pentru a începe să merg la sală, să învăț un anumit lucru, să încep o relație mai serioasă, să pornesc o afacere, să îmi urmăresc un vis.

Însă nici până în ziua de astăzi nici unul din aceste momente „perfecte” pentru a începe ceva nu a venit. Și totuși, multe din lucrurile de mai sus s-au întâmplat. Am deja trei ani de când mă țin de sală, de doi ani am pornit propriul business. În viață, lucrurile nu merg tocmai cum le plănuim. Dar asta e și frumusețea 🙂

7 semne că nu ești încă pregătit să devii antreprenor

De departe cele mai bune lucruri care ți se vor întâmpla vor începe cu primi pași neclari, stângaci. Nu te vei simți pregătit dar vei merge așa, din inerție, și lucruri frumoase se vor întâmpla. Nu mai aștepta, „just do it”.

Expune-te la cât mai multe lucruri posibile

Ești într-o perioadă a vieții în care este normal să nu știi cu adevărat cine ești și ce vrei. E ok. Încearcă orice îți iese în față, atât personal cât și profesional, dacă simți că e măcar o șansă să ți se potrivească.

Dă-ți voie să greșești, să nu știi ce vrei. Încearcă cât mai multe lucruri, dar fii 100% acolo când le încerci, pentru a le putea simți gustul cu adevărat, pentru a vedea dacă îți plac, dacă ți se potrivesc.

Nu vei mai avea niciodată atât de multă flexibilitate (și timp liber) pentru a experimenta și încerca toate aceste lucruri. Profită de acest fapt. Doar așa vei putea mai târziu să găsești momentele care te-au făcut să te simți împlinit și îți vei da seama în ce direcție să o iei.

În timpul studenției, am făcut voluntariat aproape 5 ani. Am făcut de toate, de la cărat apă, la gătit, la resurse umane, la promovare, la coorondarea unui proiect de 25 de persoane. Ce am învățat atunci îmi vine ca o mănușă astăzi. În plus, în cadrul unui proiect am ajuns să-mi descopăr adevărata pasiune: marketingul.

Ajută-i pe alții

Poate ai impresia că trebuie să ajungi undeva, să ai anumite resurse pentru a-i putea ajuta și pe alții. Dar nu e deloc așa.

Oricine poate oricând să îi ajute pe alții. Fie că asta înseamnă să oferi un zâmbet cuiva pe care îl vezi pe stradă sau te servește la un magazin, fie donând din timpul tău sau alte resurse.

Ajută-i pe alții doar pentru că îți face plăcere, pentru că te face să te simți bine. Nu o face așteptându-te să îți întoarcă favorul, altfel vei fi dezamăgit. Nu ai nevoie de un motiv pentru a face bine.

Și vei vedea, în timp, toate faptele bune ți se vor întoarce. Poate nu așa cum te așteptai, sigur nu de la aceleași persoane, dar lucruri bune se întâmplă celor care fac bine.

Când am pus bazele SMARTERS, primii clienți au venit din rețeaua de cunoștințe. Persoane pe care le-am ajutat cât am făcut voluntariat au ajuns acum fie să apeleze la servicii de marketing de la noi, sau să ne recomande, doar pentru motivul că aveau încredere în mine și au știut că sunt serios.

Ascultă-i pe toți, dar decide pentru tine

Vei vedea, vei primi o grămadă de sfaturi în viață, unele cerute, altele nu. E foarte bine să le asculți pe toate, nu știi niciodată de unde vine inspirația sau ideea de care vei avea nevoie.

Dar e important să te uiți la tine și să decizi tu pentru tine. Oricât de bine intenționați vor fi cei care îți oferă aceste sfaturi, câteodată s-ar putea ca acestea să nu fie la fel de utile pentru tine sau chiar să-ți facă rău. Poate pentru ei au funcționat, dar contextul tău, personalitatea ta pot fi diferite.

Așa că filtrează din toate ideile și sugestiile pe care le primești și alege ceea ce simți că e ok pentru tine. Nu face lucruri doar din cauza presiunii sociale.

Dacă aș fi ascultat de cei apropiați, acum aveam un job „sigur”, fie eram polițist sau notar, ceva care să îmi asigure resursele financiare. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi arătat viața dacă nu făceam ce fac astăzi.

Renunță să te plângi

Tot ce ți se întâmplă, se întâmplă din cauza ta. Nu mama, nu tata, nu societatea, nu economia sunt cei care te-au adus în situația actuală, ci deciziile tale. Trăiești în cea mai bună perioadă din istoria omenirii pentru a fi în viață.

Renunță la nevoia de a da vina pe alții pentru ceea ce ai și ce nu ai, pentru ceea ce simți și ce nu simți. Altfel, vei da altcuiva puterea de a schimba lucrurile în viața ta.

Șansa va juca un rol, dar mult mai mic decât crezi. Suntem rezultatul deciziilor pe care le luăm. Asumă-ți asta și viața ți se va schimba.

E OK să greșești

Arată-mi un om care nu a dat-o niciodată în bară în viața lui și eu… îmi vopsesc părul roz! Încetează să-ți mai administrezi „self defeat talks” și să faci o situație să pară mai rea decât este cu adevărat.

Cu toții greșim, acceptă asta. Acceptă-ți greșelile și așa vei învăța din ele. Cu cât o faci mai repede, cu atât mai bine pentru tine.

Câteodată vei exagera cu anumite lucruri, vei spune anumite lucruri pe care mai târziu le vei regreta, vei încerca anumite lucruri și vei da greș. Dar e ok, toată lumea face asta. Ești în perioada în care dacă nu dai greș înseamnă că nu încerci destul.

Singura persoană pe care trebuie să o impresionezi ești tu

Trăim într-o lume în care pare că mai toți, în afară de tine, au o viață perfectă.

Dar să știi că în spatele pozelor perfecte de pe Instagram, Snapchat, Facebook, sau ce platformă vei mai folosi când vei citi acest articol, stau oameni cu aceleași probleme ca tine, poate chiar mai mari, care, la fel, simt nevoie de a arăta că sunt „ok”.

E nobil să vrei să-ți faci părinții fericiți și mândri, dar prima dată trebuie să fii tu fericit și mândru. Când îți setezi țeluri, setează-le pentru cine ești TU și ce vrei TU, nu ce se așteaptă să vrei. Nu trăi o viață pe care alții și-o doresc pentru tine.

Ai nevoie de foarte puțin pentru a fi fericit

Vei vedea, e amuzant cum se schimbă definiția pentru ce înseamnă să fii fericit, și de ce ai nevoie pentru a reuși acest lucru.

La o anumită vârstă vor fi prietenii, apoi ieșitul în oraș, apoi rezultatele profesionale, apoi familia.

Dar fiecare etapă va fi diferită față de ce te așteptai. Lucrurile care te vor face cu adevărat fericit vor fi altele față de cele la care te așteptai. Vor fi lucrurile mici, lucrurile esențiale. Restul, sunt doar detalii.

Trăiește în prezent

Să trăiești în prezent înseamnă că, indiferent ce faci, ești 100% acolo. Nu pe telefon, nu cu gândul la ce urmează.

Probabil simți că ești într-un moment care nu e tocmai perfect și abia aștepți următoarea etapă din viața ta, când totul va fi ok. Dar, așa cum spuneam și mai sus, momentul perfect nu va veni niciodată. Tot ce avem e „acum”.

Nu mă refer la a încerca toate substanțele și party-urile care îți ies în drum. Dimpotrivă. Dacă te vei uita mai atent, ai nevoie de toate lucrurile acestea tocmai pentru că simți că prezentul îți scapă din mâini, că ai nevoie de ceva să te trezească.

Deși poate nu realizezi încă, multe lucruri se duc pentru totdeauna. Bunici, prieteni, călătorii, oameni pe care îi întâlnești. Unele lucruri au perioada lor în viața noastră, bucură-te de ele cât mai poți.

Astăzi nu mai am nici un bunic în viață. Din fericire însă, nu am regrete. Deși e greu să pierzi pe cineva apropiat, simt că mi-am petrecut destul timp cu bunicii, am ajuns să-i cunosc, să le pun întrebările importante, să fiu acolo cu adevărat.

Nu-i lăsa pe alții să-ți spună că lumea e rea

Nu cred că o fac din răutate, probabil o fac pentru că vor să te protejeze sau vorbesc din punctul lor de vedere. Dar mulți oameni îți vor spune că lumea e așa sau pe dincolo, că e rea, că „viața reală” nu e așa cum crezi tu, că vei crește și „vei vedea tu”.

Însă aceștia vorbesc din punctul lor de vedere, din cauza unor șanse pe care ei le-au pierdut și acum totul a devenit mai cenușiu. La un moment dat probabil și ei vedeau lumea mai pozitiv, cu toții o vedem așa la început, dar apoi au permis cuiva, sau unei întâmplări, să le ia această viziune.

De vreo 10 ani, de când mi-am stabilit țeluri mai ambițioase, oamenii au început să-mi spună că X sau Y nu se pot face, că lucrurile nu merg așa, că e greu, că o să văd eu. Și totuși „viața reală” încă nu a venit să mă învețe minte.

Viața nu e perfectă, dar e frumoasă dacă alegem să-i vedem această parte.

Cere mai mult de la viață

Până acum, nu am fost niciodată dezamăgit atunci când mi-am dorit lucruri mai îndrăznețe. Nu le-am obținut tot timpul, dar am rămas cu mai mult decât dacă aș fi țintit jos și aș fi reușit. Condiția este însă să îți dorești ceva cu adevărat, nu să spui că vrei ceva ce preiei de fapt de la alții.

Părinților noștri li s-a spus să nu aibă așteptări prea mari de la viață, să nu viseze prea mult pentru că vor fi dezamăgiți. Li s-a spus asta pentru a fi protejați de mediul în care trăiau. Dar, cu bine cu rău, trăim într-un mediu mult mai bun decât al părinților noștri și avem libertatea de a face lucruri mult mai mari decât ei. Trebuie doar să muncim pentru asta.

Nu-ți fie rușine să muncești

A început în timpul generației mele, dar văd că acum devine și mai mult promovată ideea că viața ideală este una în care nu muncești, în care ai nevoie doar de venituri pasive, în care anumite joburi sunt mai prejos de noi.

Am avut norocul de a trece prin anumite joburi de care majoritatea ar fugi. Am lucrat ca agent de vânzări de teren, da, tipul acela de bate din ușă în ușă, pentru o companie de telecomunicații. Am fost casier la un supermarket. De fapt, acestea sunt și singurele joburi pe care le-am avut.

Am învățat enorm din aceste experiențe. Am învățat ce înseamnă răbdarea, ce înseamnă să înțelegi omul, să îl asculți. Am văzut că majoritatea lucrurilor pe care ți le spun ție, mai ales nemulțumirile, sunt de fapt lucruri pe care le spun despre ei.

https://www.instagram.com/p/BRV3A0SAmnm/

Unii experți în succes ne vând visul unei vieți fără muncă, trebuie doar să le cumpărăm cartea sau cursul lor. Dar spune-mi mie, chiar crezi că o grămadă de bani în bancă sau să poți călători pe toate plajele lumii te-ar face fericit pentru mult timp?

Sunt sigur, dacă te uiți în urmă, unele din cele mai fericite momente sunt cele în care ai trecut peste obstacole, peste momente grele. Exact aceste provocări sunt cele pe care munca ni le poate oferi. Nu fugi de ea, va fi una din principalele surse de momente de împlinire.

Acestea sunt, din punctul meu de vedere, cele mai importante lucruri pe care un tânăr sub 25 de ani trebuie să le știe.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu ezita să îl distribui și prietenilor.