Uite care-i treaba cu secretele. Majoritatea nu sunt secrete deloc.
Indiferent de ce guru în dezvoltare personală ori public speaker îți vorbește despre vreunul dintre ele, în special de cele care îți garantează succesul în viață, în carieră etc. sunt toate șansele ca despre acest „secret” să se fi scris și vorbit de multe ori înainte și chiar tu să te mai fi întâlnit cu el.
Dar dacă nu a venit de la un „guru”, nu avea putere. Însă când el îți destăinuie în mijlocul unui articol sau al unei prezentări marea descoperire, te lași pe spate în scaun și spui cu o voce interioară „Da băi, așa e, cum de nu m-am gândit la asta?”.
Doar că este un lucru despre care acești vânzători de succes nu vorbesc și anume munca de care e nevoie pentru a reuși orice în viață. Și de ce ar face-o?
Dacă factorul care îți influențează cel mai mult rezultatele în viață nu e rutina lor de dimineață, modul în care conduc ședințele, smoothie-ul lor minune sau ce altceva mai vând, au rămas fără business. Pentru mulți, singurul succes din viața lor a fost în a le vinde altora secretul succesului.
Dar „secretul” a fost mereu în fața noastră. Doar că nu ne place să-l acceptăm.
La urma urmei, e așa ușor să dăm vina pe altceva sau altcineva pentru ceea ce ni se întâmplă. „Dacă proful corecta lucrările obiectiv, sigur luam o notă mai mare. Uite cât a luat blonda din rândul doi”. „Nu poți face nimic în țara asta domnule, statul nu te ajută”. „Dacă X ar fi altfel, atunci aș fi reușit și eu”.
Sună cunoscut?
Sunt sigur că sună, fie auzi asta în jur, fie ți-ai spus asta chiar tu.
Și totuși, cum se face că unii reușesc să ia nota „corectă”, că reușesc să pună pe picioare o afacere ce revoluționează o întreagă industrie, că reușesc să ducă o viață fericită și împlinită cu partenerul lor?
Au avut noroc?
Este clar, norocul joacă un rol în viața asta. Dar oare chiar așa, pe unii să îi ocolească mereu și de alții să se lipească? Nu cred că pot să calce zilnic în el.
Cred că există o diferență majoră între cei care au succes, indiferent de cum îl definești pentru tine, și cei care nu au. Aceasta este modul în care își asumă ce li se întâmplă.
Atunci când eșuează, unii acceptă că puteau face mai mult, ceilalți mereu găsesc un vinovat extern. Unii știu că mare parte din lucrurile care li se întâmplă se datorează deciziilor pe care le-au luat, ceilalți acceptă faptul că viața „li se întâmplă”.
Dar asta e trist, e foarte trist. Pentru că, singurul rezultat al unei vieți care „ni se întâmplă” e faptul că atunci când vom fi pe patul de moarte ne vom uita înapoi regretând cât de multe lucruri nu am făcut, nu am trăit, nu am experimentat. Vom regreta faptul că am fost pasivi la ce ni se întâmplă în acest scurt timp pe care îl avem pe acest pământ.
Dar dacă alegi să vezi lucrurile diferit, totul se schimbă. În momentul în care realizezi, în care accepți faptul că ceea ce ți se întâmplă depinde în mare parte de tine și de deciziile tale, lucrurile iau o turnură foarte interesantă.
La început conștientizezi faptul că sunt câteva lucruri care depind de tine, că ai un mic cerc de influență, că sunt lucruri unde ceea ce faci aduce rezultate, și începi să acționezi în această direcție.
Iar, cu timpul, reușind să influențezi aceste lucruri, începi să prinzi curaj și vezi că sunt de fapt mai multe lucruri care depind de tine. Și mai multe. Și mai multe. Până când ajungi să vezi că mai tot ce se întâmplă în jurul tău, depinde de tine.
Cumva, mai ales când vorbim de lucruri mărețe, avem impresia că acestea „se întâmplă”, că apar pur și simplu. Dar așa cum spunea și Steve Jobs în celebrul discurs de la Stanford, tot ce vedem în jurul nostru este făcut de oameni ca și noi. Nu mult mai deștepți, nu mai înalți, nu mai frumoși decât noi. Poate doar cu puțin păr în plus.
Un singur lucru nu a lipsit din crearea acestor lucruri mărețe, frumoase, de durată și anume multă muncă. Indiferent că citești despre arhitectul unei clădiri celebre sau povestea unui cuplu care a trăit împreună 60 de ani, cu toții îți vor spune că a fost nevoie de muncă. De multă muncă.
Personal, mă simt foarte împlinit cu ceea ce am reușit până acum, fie că este vorba de viața personală sau profesională.
Un merit major pentru asta îl au părinții mei, pentru că au fost un model de etică în muncă pentru mine.
Atunci când ne-a fost greu, și crede-mă, nu am fost deloc o familie cu multe resurse, nu s-au plâns că statul nu ne ajută, că nu au noroc, că altora le merge mai bine. Nu, au muncit. Au muncit foarte mult, în fiecare zi peste program, câteodată și în weekend. Au plecat în Spania, la aproape 4.000km de casă pentru a ne permite mie și surorii mele să avem parte de o educație.
Și atunci, cum aș mai putea folosi eu scuza că „e greu” când ei au făcut astfel de lucruri pentru mine?
Când am fost forțat să accept faptul că lucrurile depind de mine, situația s-a schimbat.
Cumva, faptul că luam școala mai în serios, a început să se vadă în note. Ciudat, nu? Cumva, faptul că luam o notă mai mică nu mai era vina profesorului ci a mea pentru că am mers nepregătit a început să ducă la o creștere treptată acestora, până m-am trezit că termin facultatea șef de promoție.
Cumva, faptul că statul nu te ajută, sau că unii clienți sunt neserioși, sau că nu avem contextul ideal nu m-a oprit din a porni propria afacere cât încă eram student și să-mi văd unul din vise prinzând viață.
Așa că, pentru a mă întoarce la început, dacă există un secret al succesului, este acesta: muncește mai din greu. Când crezi că ai dat tot ce poți, mai dă puțin.
Poate nu totul depinde de noi în viață, dar munca reprezintă cel mai controlabil lucru pe care îl putem face pentru a ne influența succesul. Îți permiți să ignori acest lucru?
