Era vara lui 2016. SMARTERS ajunsese la 6 oameni în nici 6 luni de la lansare și eu mă băteam pe umăr ce antreprenor bun sunt. Clienții deja începeau să vină din recomandări, atmosfera în rândul echipei era foarte faină, era o plăcere să vii la lucru.
Mă felicitam pentru că am avut curajul să încep ceva pe cont propriu, pentru că am ales o idee de de afaceri cu potențial, am găsit colegii potriviți, pentru că administram finanțele bine.
Doar că, mi-am dat seama, îmi scăpa un lucru important: nu ajunsesem unde eram doar datorită eforturilor proprii.
Am avut norocul să trăiesc într-o familie fericită, să am părinți care mi-au oferit libertatea de a lua propriile decizii încă de la o vârstă fragedă.
În timpul facultății, am avut norocul ca părinții mei să mă sprijine financiar, să nu fiu nevoie să muncesc doar dacă voiam. Astfel, am putut să fac voluntariat și să învăț aproape toate lucrurile care m-au ajutat odată ce am pornit SMARTERS.
Chiar SMARTERS a pornit cu ajutorul unei finanțări. Deși perioada finanțării a fost scurtă și în mare parte am irosit banii primiți, am putut totuși acoperi salariile a doi colegi pentru trei luni. Asta ne-a permis să luăm proiecte care nu ne aduceau recompense financiare prea rapid, dar care ne-a pus pe o pantă de creștere accelerată.
Și mai târziu, când am trecut prin momente grele, știam că trăind în vestul României, chiar dacă aș fi dat greș și totul s-ar fi prăbușit, mi-aș fi găsit rapid un loc de muncă și nu aș fi murit de foame. Când ne uităm înapoi de pe o poziție de succes, e ușor să trecem cu vederea impactul pozitiv pe care îl poate aduce o astfel plasă de siguranță.
Am învățat că atunci când privești înapoi, motivele pentru care o persoană are succes par destul de evidente.
Indiferent că vorbim despre studii, carieră, antreprenoriat, viață personală, totul e atât de clar:
E deștept/deșteaptă, a muncit mult, a avut o idee grozavă, e un om special, a luat decizii inspirate etc.
Ne uităm la antreprenori precum Mark Zuckerberg, Bill Gates sau Steve Jobs, care au pornit dintr-un garaj sau dintr-o cameră de cămin și au construit companii care au schimbat lumea doar pe baza muncii lor și a deciziilor pe care le-au luat.
Ne uităm la colegi de muncă sau de școală, la cei care ocupă primele poziții în urma evaluărilor, și ne gândim că sunt acolo pentru că sunt deștepți sau pentru că au luat decizii bune.
Și când vine vorba de noi înșine, când atingem un anumit nivel de succes tindem să ne uităm înapoi cu mândrie și să găsim toate motivele pentru care am reușit acest lucru datorită nouă.
Ne batem pe umăr și ne felicităm pentru că am muncit din greu, am făcut sacrificii, am luat decizii inspirate.
Doar că, dacă ne uităm mai atent, lucrurile nu sunt chiar atât de simple și clare.
Unul din cele mai periculoase lucruri care se pot întâmpla atunci când „ai succes” e să nu identifici corect motivele pentru care ai reușit acest lucru.
Deși eu sunt cel mai mare susținător al auto-determinării și cred cu tărie că fericirea și împlinirea depind în primul rând de noi, am învățat că nu depind doar de noi.
Deși ne place să ne uităm la alții sau la noi înșine și să construim povestea celui care a reușit de unul singur, pe cont propriu, doar pe baza propriilor puteri, adevărul este că nimeni nu se poate descurca în viață de unul singur.
Blestemul succesului este să vezi doar ceea ce ai făcut bine pentru a ajunge unde ești acum și să ignori rolul pe care șansa și sprijinul altora l-au avut.
Dar, la urma urmei, fie că ne place sau nu, nimeni nu poate trăi de unul singur. Suntem ca o mică bucată de pământ, legată de multe alte bucăți de pământ și fiecare are un impact asupra celeilalte. Dacă încercăm să facem totul de unii singuri, cu siguranță vom eșua. Pentru că nici un om nu e o insulă.
