Deja începeam să mă enervez.
Ca și tine probabil, căutasem pe toate site-urile pe care le știam, de la eMag la Elefant.ro, Libris și multe altele care mi-au mai venit în minte. Dar niciunde nu am găsit un „Manual de instrucțiuni pentru cum să fii om”.
Așa ceva…
Nu știu, s-o fi terminat stocul, le-o fi cumpărat Soroș și se pregătește să le vândă la suprapreț… dar e destul de nașpa să fii pus în atâtea situații noi și să nu știi ce ar trebui să faci, care e decizia bună.
Pe bune, cine a setat numărul de decizii pe care trebuie să le luăm în viață cred că a adormit cu degetul pe butonul „Adaugă”.
Altfel nu-mi explic cum se așteaptă cineva să putem decide dintre atâtea opțiuni, când avem atât de puțin de trăit. La naiba, avem doar vreo 80/90 de ani la dispoziție, cum să le facem pe toate?!
Mă rog, revenind.
Supărat fiind că nu găsesc manualul ăsta (am căutat și pe torente), m-am gândit la ce aș putea face, ce strategie să găsesc care să mă ajute să iau deciziile în viață, pentru ca atunci când mă voi uita înapoi să fiu mulțumit de ceea ce am făcut, să mă simt împlinit.
Și dintr-o dată îmi vine în minte una din cărțile mele preferate, „A trăi pentru a povesti” de Garcia Marquez. Asta e autobiografia omului.
Iar dacă i-ai citit cărțile vei fi surprins că mare parte din realismul magic pe care îl folosește provine chiar din viața omului. Unele întâmplări/povești ce ți se par „wow” chiar și știind că sunt ficțiune. Când afli că pornesc la de povești reale…
Apropo, are o carte „Povestea târfelor mele triste”, foarte faină.
Apoi am început să mă gândesc la toate cărțile pe care le-am citit și personajele despre care am spus „mamă ce viață interesantă!”.
Am eu câțiva prieteni cărora le spun „Ia notițe, dacă nu scrii o carte despre experiențele tale, voi fi dezamăgit. Nimic nu e simplu în jurul tău”.
Și atunci m-a lovit: cum ar fi dacă ne-am trăi viața de parcă se va scrie o carte despre ea?
Cum ar fi ca fiecare dintre noi, la finalul vieții, să stea de vorbă cu un expert în biografii care să ne ajute să ne așternem povestea vieții. Sau poți să ți-o scrii tu, cum îmi doresc s[ fac eu.
Nu știu cum ești tu, dar eu am momente când nu am chef de nimic: nu de muncă, nu de prieteni, nu de băut, uneori nici măcar de un film. Și apoi vin momentele când „Ce?! Când a trecut săptămâna/luna/anul???”.
Personal, mi-aș dori ca astfel de momente să fie cât mai rare. Of mama lui de manual de instrucțiuni, oare unde s-o ascunde? Cine l-a împrumutat de la bibliotecă să-l aducă înapoi, avem și alții nevoie de el!
Mă gândeam, dacă știi că se va scrie o carte despre tine, parcă te simți mai responsabil. Nimeni nu vrea să citească o carte plictisitoare, despre cineva care a trecut prin fiecare zi la fel, care a stat în zona de confort, care a spus tot timpul „nu”, care s-a ferit de lucruri noi.
Bleah, nici măcar cerneala electronică nu merită irosită pentru așa ceva.
Așa că am și eu o idee. E o idee nebună, dar e o idee. Cum ar fi dacă ne-am trăi viața pentru a o povesti? Cum ar fi dacă atunci când am avea de luat o decizie, ne-am gândi cum s-ar vedea asta în filele unei cărți?
Ce părere ai? Te bagi?
