Am citit recent o carte pe care cred că o vei aprecia și tu foarte mult.
Se numește Algorithms to live by (de Brian Christian și Tom Griffiths).
Cum indică puțin și numele, cartea vorbește despre principii din lumea computerelor care ne pot ajuta în luarea deciziilor de zi cu zi.
Poate într-o primă fază pare ciudat:
Stai puțin, computerele nu se ocupă în primul rând cu procesarea unei cantități mari de date și calcule? Nu sunt doar niște mașini de calcul?
În viața reală nu poți avea toate informațiile și nu ai timp să evaluezi toate opțiunile pe care le ai.
Ei bine, aparent computerele din ziua de astăzi trebuie să facă același lucru.
Deși sunt incredibil de puternice față de cum erau acum câțiva ani, totuși resursele lor sunt infime față de ce ar avea nevoie pentru a răspunde unor întrebări grele într-un timp util pe o scară umană.
Computerele din ziua de azi (de fapt, orice dispozitiv inteligent) funcționează mai puțin ca niște mașini care încearcă să facă calcule perfecte și mult mai mult ca un om care trebuie să facă compromisuri, să decidă cum să se organizeze ca să aibă la îndemână ce are nevoie când are nevoie, care trebuie să decidă când să se oprească din a căuta și să aleagă ceva (eg. un coleg nou, o idee de marketing etc.).
Azi aș vrea să împărtășesc cu tine câteva idei pe care le-am luat din carte care cred că ne pot ajuta în munca de zi cu zi.
Regula de 37%
Să spunem că ești în căutarea unui coleg nou. Sau poate ai planuri personale și te interesează un apartament nou.
Ai cât de cât un set de criterii pe care ai vrea să le îndeplinească, dar nimeni și nimic din ce ai văzut până acum nu se potrivește perfect. De fapt, știi că nimeni nu va fi perfect.
Dar cum alegi totuși ce e mai bun din ce oportunități ai?
Dacă vezi prea puține apartamente sau colegi, nu știi dacă ți-ai setat standarde destul de ridicate. De cealaltă parte, de cele mai multe ori e imposibil să evaluezi toate opțiunile.
Aparent există un prag când partea aceasta de colectare informații începe să aibă un randament descrescător (diminishing returns, n-am știu cum să traduc mai bine). Cu alte cuvinte, timpul extra petrecut pentru a căuta nu mai merită pentru că acea poziție rămâne neocupată și cineva trebuie să facă treaba. Sau nah, ai chiria de plătit unde stai acum și nu ești prea mulțumit de asta.
Cum poate intuiești și din titlul secțiuni, acest prag este undeva în jurul a 37 sau 37%.
Cu alte cuvinte, regula spune că dacă ai 100 de candidați la un job, după ce ai interacționat cu 37 dintre ei, deja ai o imagine pe cât de bună se poate despre media candidaților și ar trebui să angajezi următorul cel mai bun candidat care îți apare.
În cazul apartamentului, să spunem că ți-ai stabilit un anumit interval de timp în care vrei să rezolvi treaba. Din acel total ar trebui să-ți aloci 37% din timp doar pentru cercetare – asta înseamnă că mergi doar în recunoaștere.
După ce ai petrecut acel timp/făcut acel număr de vizite, începi să iei carnețelul de cecuri cu tine (metaforic vorbind) și când descoperi următorul cel mai fain apartament, îl cumperi. Sau dacă te-a impresionat unul din primele și îl consideri peste medie, suni din nou agentul și vezi dacă mai e disponibil.
Știu că pare simplist, însă realitatea îi tot dovedește utilitatea. Nu o să mă întind aici, dar cartea vine cu o mulțime de exemple și calcule care dovedesc că această regulă de 37% este cea mai bună pentru a lua o decizie când nu putem explora toate opțiunile.
Cum putem aplica asta în munca de marketing?
Pe lângă partea de recrutare exemplificată mai sus, primul gând mi-a fugit la o altă provocare pe care o avem în munca de zi cu zi: când te oprești din cercetare? Când știi îndeajuns și ar trebui să iei ce ai adunat și să faci ceva cu ele?
De exemplu, în cazul copywritingului avem provocarea aceasta: cu cât știm mai multe despre afacerea clientului, despre clienții finali, despre competitori, cu atât putem crea mesaje și texte mai bune.
În același timp, cititul textelor de pe site-ul competitorilor nu generează vânzări pentru clientul nostru.
Așa că urmează să testăm această nouă regulă în procesele noastre de marketing:
În cazul oricărui proiect și task: 37% din timp e pentru cercetare, 63% pentru implementare.
Deja văd utilitatea acestei reguli doar gândindu-mă la ușurarea pe care o va simți colegul meu Cătălin (care are aceeași provocare ca mine, să spună stop la cercetare) când are un indicator specific, super adaptabil, care să îi spună „Stop informare, start creare”.
Sunt curios, cum mai vezi aplicată această regulă în viața/munca de zi cu zi?
Explorare vs Exploatare
O altă provocare cu care ne confruntăm cu toții e decizia dintre a încerca ceva nou și a merge „la sigur”.
Provocare personală ar fi: încercăm un restaurant nou sau mergem la unul care ne-a plăcut în trecut?
Provocare profesională: încercăm o tactică nouă sau recurgem la cea care a fost eficientă în trecut.
De ce e asta o provocare mare?
Păi dacă mereu încercăm doar lucruri noi, nu vom ajunge să ne bucurăm de roadele explorării pe care am făcut-o. Fiind ceva nou, sunt 50% șanse să nu funcționeze sau să nu ne placă.
Dacă mergem doar pe ce a mers în trecut, riscăm să devenim un magician cu un singur truc. Când acesta nu mai funcționează, suntem out of business.
Și mai complicat: ce facem când restaurantul care ne-a plăcut de 3 ori la rând acum nu s-a mai ridicat așteptărilor? De câte ori mai mergem acolo până să renunțăm la el?
Există algoritmi care ne pot ajuta și în acest context. Aparent matematicienilor le plac astfel de provocări și unii și-au petrecut zeci de ani pentru a găsi răspunsuri simple și utile.
Unul din ele, Indexul Gittins, prezentat mai jos:
Acesta a fost dezvoltat de un tip cu același nume pentru a ajuta companiile din domeniul farmaceutic să decidă când să investească într-un medicament nou și când să continue să le promoveze pe cele existente.
Cu cât mai mare scorul, cu atât acea opțiune este mai favorabilă.
Continuând exemplul nostru cu restaurantul/tmarketingul, dacă o tactică/locație s-a dovedit a fi bună/eficientă de 8 ori la rând (rândul 1) ai un scor de .9631, foarte mare.
Dacă a fost de 3 ori bună și de 3 ori nereușită, ai un scor de .6952.
Nu-ți face griji, nu trebuie să printezi tabelul de mai sus și să-l ții cu tine pentru a lua decizii (deși ai putea, dacă vrei să devii cea mai plictisitoare persoană de la întâlnirile comunității).
Sunt câteva concluzii interesante pe care le putem observa dacă analizăm atent tabelul și care ne pot ajuta în deciziile de zi cu zi.
De exemplu, un rezultat surprinzător e că în general pare mai bine să încerci lucruri noi.
Deși atunci când încercăm ceva nou avem 50% șanse să ne ajute/placă și 50% șanse să nu, indexul spune că o situație nouă unde avem 0 victorii și 0 eșecuri are un scor de .8699, mult mai bun decât 3 succese și 3 eșecuri.
O altă concluzie pentru provocarea „nou vs validat” e legată de timp. Cu cât avem mai mult timp, ar trebui să petrecem mai mult timp în etapa de exploare. Cu cât avem mai puțin, ar trebui să ne concentrăm pe exploatare.
O analogie cu viața reală e: când ești tânăr călătorește, interacționează cu cât mai mulți oameni etc. În timp, folosește-te de experiența adunată și mergi în locurile care ți-au plăcut, petrece timp cu prietenii buni pe care îi ai.
După ce am întâlnit acest concept, am început să-l văd mai des și în business.
Companiile noi experimentează foarte mult cu tot ce ține de marketing & comunicare. Cele mai mari & vechi tind să facă doar aceleași 2-3 lucruri.
Hmm, poate nu e doar lipsă de deschidere din partea acestora din urmă, ci e decizia rațională?
Cum sortezi și organizezi mai bine
Ți-ai cumpărat o mulțime de cărți și acum trebuie să le organizezi ca ulterior să și găsești ce cauți
Ai o mulțime de documente pe masă care trebuie procesate.
Lucrezi la actualizarea site-ului și vrei ca oamenii să ajungă în 3 click-uri la ce caută.
Sau *tușit pentru a-și elibera gâtul* poate ai creat un abonament cu materiale educaționale de marketing și trebuie să le faci mai ușor de găsit…
Ce faci? Cum o apuci?
Am putea merge la un guru expert în organizare, dar dacă ne uităm la sfaturile lor multe se bat cap în cap: „Organizează pe autori. Pe teme. Organizează temporal.”
Oricât de utile ar fi sfaturile experților, există un lucru pe care ei nu ni-l pot oferi dar un algoritm o poate face: garanții.
În acest caz, garanția că am făcut cât de bine am putut cu ce am avut.
Câteva tactici de organizare din carte sunt:
Împarte în găleți pentru a sorta mai bine. În exemplul de mai sus cu cărțile, aparent cel mai bun algoritm ne spune să ne invităm câțiva prieteni la o pizza, să le împărțim cărțile egal și fiecare persoană să le sorteze pe cele pe care le-a primit. Apoi facem grupuri de 2 persoane și le spunem să-și unească grămezile. Și tot așa până avem doar 2 grămezi pe care le unim o ultimă dată.
Aparent în marketing online e nevoie de foarte puține astfel de iterații ca să ajungem la o organizare utilă pentru utilizatori. Poți lua mii de produse, articole sau pagini de pe site și să le organizezi în câteva categorii mari, apoi fiecare categorie să aibă sub-categorii și în aceste sub-categorii ai articolele finale.
Uite de exemplu cum e organizat un site imens precum wall-street.ro:
Pune lucrurile recente la îndemână. Aparent una din cele mai simple tactici de productivitate e să ai un loc unde să ții lucrurile pe care le-ai folosit recent (cum e memoria cache în computere).
Obsesiv Compulsivul din mine s-a încruntat la ideea de a nu avea totul organizat alfabetic și frumos, ci să avem câteva lucruri mereu la îndemână, indiferent de sistemul de sortare și organizare.
Dar apoi am început să văd peste tot în jurul meu de ce asta are sens.
Telefoanele ne arată aplicațiile recente pe care le-am folosit (și alocă mai multe resurse pentru a le menține semi-active):
Google Drive ne arată documente recente pe care le-am folosit:
Deci până la urmă acel scaun pe care aruncăm hainele când ajungem acasă și mini-dezordinea de pe birou servesc ca propriul nostru cache, ne ajută să ținem la îndemână lucrurile utilizate recent sau frecvent.
De acum, când partenerul/partenera te întreabă de ce e X acolo, spune-i că e memoria ta cache și te aștepți să-l utilizezi din nou în curând.
Uneori organizarea nu e necesară dacă ai o funcție bună de căutare. Cu alte cuvinte, nu mai trebuie să-ți bați capul cu organizarea cursurilor din acel abonament dacă ai un sistem de căutare funcțional.
Cel mai bun exemplu de Căutare > Organizare? Google.
Sper că ai găsit aceste idei și exemple utile. Și sunt curios ce alte idei de aplicare ți-au venit în timp ce le citeai. M-aș bucura să le împărtășești și cu mine/noi (aici sau în comunitate)
Spor în toate,
Toma
