Încă din anul 2 de facultate am știut că o să rămân în Timișoara.

Îmi amintesc că eram pe stradă, mergeam pe jos spre casă, când mi-a trecut prin gând să fac masteratul la Cluj sau București, să văd cum e și pe acolo.

Apoi mi-am dat seama că nu are rost să plec 2 ani, să pierd legătura cu oamenii de aici și să nu apuc nici acolo să mă așez prea bine, doar pentru ca mai apoi să mă întorc.

Ce mi-a plăcut atât?

Nu știu – ce pot spune e că mi s-a părut un oraș al naibii de locuibil.

Combinația perfectă între destul de mare încât să ai oportunități profesionale și destul de mic încât să poți crește un copil în el. Nu aveam gânduri de copii pe atunci, dar mi se părea un etalon bun.

Și uite atunci am decis că vreau să rămân aici. 

8 ani mai târziu, la fel de convins sunt.

Apropo, o primă acțiune după acea decizie a fost ceea ce a ajuns să fie grozav.org, un blog despre Timișoara văzută prin ochii unui străin. Nu am mai scris de mult timp, dar sunt niște povești tare faine acolo.

Mă bucură mult să văd că Timișoara e un oraș care tot crește. 

Cum spunea un prieten, numărul de macarale pe care le vezi la orizont e un indicator destul de bun pentru a-ți da seama dacă un oraș se dezvoltă sau stagnează.

Și în Timișoara le vezi oriunde te uiți.

Clădiri noi care apar în locul unor bălării.

Clădiri vechi renovate.

Clădiri vechi înlocuite de proiecte noi și îndrăznețe.

Cum am decis să rămân aici am început să fiu mult mai atent la ce se întâmplă în oraș, la direcția în care merge, la deciziile pe care le iau aleșii noștri.

Și am început să mă uit și la acele macarale altfel.

Cum spunea chiar actualul primar la Reșiței, orașul meu de baștină, creșterea de dragul creșterii nu are nici un sens.

Degeaba crește numărul de locuitori, produsul intern brut al zonei, dacă orașul devine nelocuibil.

De aceea m-a bucurat mult când cei de la BETA m-au anunțat de tema bienalei de anul acesta: responsabilitatea.

Responsabilitatea față de trecut, față de prezent și față de cei ce vor veni.

Cum spunea și numele expoziției principale „Enough is enough”. De ajuns este de ajuns. 

Uneori și „Nu” poate fi un răspuns la întrebarea „Să construim asta?”.

Scriu la trecut pentru că evenimentul s-a terminat pe 26 octombrie, după 1 lună de evenimente aproape zilnice.

Nu știu cum au reușit în contextul actual, dar o parte dintre ele erau deja full cu multe zile înainte de a avea loc.

Cel mai mult m-a atras vizita la Uzina de apă Urseni, dar nu am reușit să ajung.

Ba nu mai erau locuri, ba am fost eu plecat din oraș, apoi iarăși a venit numărul mare de cazuri de Corona.

Aș fi vrut să scriu aceste rânduri mai devreme, de la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” sau de la Uzina de Apă, dar nu a fost să fie ediția aceasta.

M-am mulțumit cu un video live pe care l-am văzut de acasă.

Sper ca ediția viitoare să ne prindă pe toți într-un context mult mai prielnic.

Sperăm ca situația cu Corona să fie o amintire și să așteptăm entuziaști Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023 știind că avem un oraș cu arhitecți care își asumă mai mult și contribuie la un oraș locuibil, nu doar în creștere. 

Și cine știe, poate și cu tururi în Realitate Virtuală ale unor locații 🙂

Dacă vrei să vezi mai multe detalii despre proiect îți recomand să arunci o privire pe site, sunt toate evenimentele acolo. În link-ul de mai sus poți vedea câteva video-uri care au fost transmise live pe Facebook.

Pin It on Pinterest

Shares
Share This