Cauți o idee de afacere care să îți aducă un venit în plus și să te ajute să devii independent(ă) din punct de vedere financiar?
Ei bine…
Ai ajuns în locul potrivit!
Am făcut o listă cu peste 100 de idei de afaceri pe care le poți încerca în 2022, chiar dacă nu ai experiență sau un buget foarte mare.
Ca să-ți fie mai ușor, am grupat ideile pe categorii și am adăugat cele mai bune idei de afaceri la care ne-am putut gândi.
Iar asta nu e tot.
Am scris câteva lucruri esențiale despre antreprenoriat și despre cum să alegi o idee de afacere potrivită pentru tine.
În plus, ți-am pregătit și un checklist util, pe care îl poți folosi oricând.
Astfel, îți poți deschide propria afacere chiar dacă ești student(ă) și nu ai experiență sau dacă ai deja un loc de muncă și vrei să câștigi mai mulți bani.
Așa că…
Hai să nu mai pierdem timpul!
Uite ce vei învăța din acest articol:
- 3 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi încă de la început
- 110 idei de afaceri profitabile pe care le poți încerca în 2022
- Cum alegi o idee de afacere potrivită pentru tine + checklist util
- Concluzia, în mare…
Începem?
3 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi încă de la început
Îți poți deschide o afacere chiar dacă nu ai experiență
Poate ai citit câteva materiale despre deschiderea unei afaceri și deja ai început să te gândești: „dar nu am experiența necesară”, „nu știu dacă voi reuși fără diplome sau acreditări” și așa mai departe.
Ei bine, un lucru e sigur: nu ai nevoie de experiență ca să-ți deschizi o afacere care să-ți aducă venituri.
De ce spunem asta?
Păi… e destul de simplu.
Oamenii se adaptează rapid și învață „din mers”.
Nu ai nevoie de 10 ani de experiență în management ca să-ți deschizi un magazin online sau să faci dropshipping, în ziua de azi.
Și nu, nu spunem că experiența nu ajută… ci doar că lipsa ei nu ar trebui să fie un impediment pentru tine. Toți antreprenorii de succes pe care îi știi au început la fel.
Poți învăța oricând mai multe despre cum să administrezi o afacere și să ai succes.
Ideea e să începi și să nu te lași descurajat(ă).
Bugetul e important, însă nu e totul
Suma de bani pe care o ai la dispoziție pentru a investi în viitoarea ta afacere e importantă.
Aceasta te poate ajuta să înțelegi în ce direcție te îndrepți și cel fel de afacere poți deschide.
Totodată, în funcție de bugetul de care dispui, poți alege o idee de afacere potrivită, poți crea strategii de marketing eficiente și un plan realist.
Dar cu toate acestea, bugetul nu e totul.
Dacă ideea ta de afaceri nu ți se potrivește sau pur și simplu nu ai cunoștințele necesare într-un anumit domeniu…
S-ar putea să pierzi bani.
De aceea, e important să știi cum să alegi o idee de afacere potrivită pentru tine și să iei în considerare toate lucrurile care îți pot influența succesul.
Am scris mai multe despre cum să alegi o idee de afacere potrivită, la finalul acestui articol.
Acum, hai să trecem mai departe.
Nu există formule magice sau afaceri perfecte
Un alt lucru important pe care ar trebui să îl știi încă de la început este următorul: nu există o formulă magică pentru succes sau afaceri perfecte.
Antreprenoriatul nu e despre „rețete” și „formule magice” care îți spun că „doar așa vei reuși”.
Aici, totul ține de tine, de munca pe care o depui și de oportunitățile de pe piață.
Deciziile pe care iei încă de la început, precum și validarea ideii tale de afaceri sunt esențiale.
Capacitatea de a te adapta și dorința de a învăța în mod constant contează enorm, indiferent de domeniul ales.
În același timp, e important să înțelegi că nu poate fi totul perfect, mai ales la început.
Nu te stresa cu detalii care îți consumă timp și încearcă să te concentrezi pe lucrurile esențiale.
Apoi, pe parcurs, poți îmbunătăți procedurile și experiența clienților cu afacerea ta.
Ai aici un articol complet despre cum îți poți valida ideea de afaceri, simplu și rapid!
Acum hai să vedem care sunt cele peste 100 idei de afaceri pe care le poți încerca în 2022!
110 idei de afaceri profitabile pe care le poți încerca în 2022
Idei de afaceri mici
Oferă servicii de consultanță
Dacă ai cunoștințe într-un anumit domeniu și îți place să lucrezi cu oamenii, poți oferi servicii de consultanță online sau la domiciliu.
De exemplu, poți oferi servicii de consultanță în afaceri, protecția datelor, comunicare, contabilitate, IT, marketing, educație, nutriție, management și așa mai departe.
Ai nevoie doar de o formă legală de organizare a afacerii, un site și de experiență într-un anumit domeniu.
Buget necesar pentru început: 100-600 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, câteva documente în Google Drive sau Evernote care prezintă serviciile tale, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere care oferă servicii de consultanță!
Devino expert în design interior
Dacă îți place să planifici activități și să amenajezi proprietăți, îți poți deschide o afacere în acest domeniu.
Practic, poți deveni expert(ă) în design interior.
Pentru a face acest lucru, ai nevoie de puțină experiență sau calificări și de un simț estetic dezvoltat.
Buget necesar pentru început: 1000-4000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, un site complet pentru promovarea serviciilor, conturi de social media, un profil complet cu datele tale de contact, materiale necesare pentru realizarea unui portofoliu.
Vezi aici un exemplu de afacere în acest domeniu!
Fă-ți o afacere cu produse handmade/homemade
Produsele handmade au fost întotdeauna la mare căutare.
Dacă îți place să creezi decorațiuni, mărțișoare sau lumânări cu diverse arome, poți transforma această pasiune într-o mică afacere .
De asemenea, dacă îți place să gătești, trebuie să știi că alimentele bio și mâncărurile produse în casă sunt și ele foarte căutate.
Buget necesar pentru început: 400-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: materiale pentru realizarea și ambalarea produselor, un magazin online complet și/sau conturi de social media, un serviciu de livrare, un freelancer care să te ajute cu realizarea și mentenanța site-ului.
Vezi aici un exemplu de afacere cu produse handmade!
Oferă servicii de curățenie
O altă idee pe care o poți încerca dacă vrei să îți deschizi o afacere mică, e despre servicii de curățenie: acasă, după petreceri sau la birou.
Firmele de acest gen au început să fie foarte căutate, mai ales în orașele mari.
De asemenea, dacă locuiești într-un oraș în care se construiește mult, te poți extinde în zona de curățenie pentru dezvoltatorii imobiliari.
Buget necesar pentru început: 5000-15.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: aspiratoare și accesorii pentru spălarea gemurilor, scară, consumabile (bureți, lavete, etc.), găleți, mașină de servici, minim doi angajați, un site de prezentare, un freelancer care să te ajute cu realizarea și mentenanța site-ului.
Vezi aici un exemplu de afacere cu servicii de curățenie!
Deschide-ți o agenție de turism
Așa cum știi, agențiile de turism oferă clienților tot felul de pachete de vacanță atractive și excursii organizate.
Dacă ești pasionat(ă) de călătorii și ai studii în domeniu, îți poți deschide o agenție de turism online, cu o investiție minimă.
Buget necesar pentru început: de la 5000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare, doi angajați, conturi de social media, o platformă online, licență de turism, un freelancer care să te ajute cu realizarea și mentenanța site-ului.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira, precum și detalii despre ce ai nevoie pentru a obține o licență de turism!
Deschide-ți un atelier de tâmplărie
Oamenii iubesc produsele personalizate, în special produsele din lemn.
Dacă îți place să realizezi obiecte, cum ar fi piese de mobilier, ustensile și alte lucruri… un atelier de tâmplărie îți poate aduce un venit suplimentar și te poate ajuta să îți dezvolți pasiunea.
De asemenea, poți exploata diverse nișe, cum ar fi cuștile personalizate din lemn pentru câini.
Poți face toate aceste lucruri într-un spațiu amenajat la tine acasă sau poți închiria un loc specializat.
Buget necesar pentru început: 1000-20.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: uneltele necesare pentru prelucrarea lemnului, materialele pentru realizarea și ambalarea produselor, un site de prezentare, conturi de social media, un serviciu de livrare, un freelancer care să te ajute cu realizarea și mentenanța site-ului.
Vezi aici un exemplu de business cu produse personalizate din lemn!
Oferă servicii de planificare
Fie că e vorba de planificarea unei vacanțe de vis, a unei nunți ca-n povești sau a unui eveniment special, oamenii vor avea nevoie întotdeauna de o persoană care să planifice totul, în detaliu.
Așa că… de ce să nu profiți de această oportunitate?
Buget necesar pentru început: 1000-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: un laptop, o listă cu toate locațiile unde ai putea organiza evenimente și detalii despre acestea, un site de prezentare, conturi de social media, un freelancer care să te ajute cu mentenanța site-ului.
Vezi aici un exemplu de business cu servicii de planificare pentru nunți!
Deschide-ți un bistro vegetarian și/sau vegan
Dacă vrei să îți deschizi o afacere în România, ia în considerare un bistro sau un restaurant mic, vegetarian și vegan.
Această nișă este foarte puțin exploatată la noi în țară, iar cererea de preparate vegetariene e din ce în ce mai mare.
Buget necesar pentru început: 10.000-50.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: un spațiu (închiriat sau aflat în proprietatea ta), autorizații, personal, mobilier, echipament pentru bucătărie, veselă, designer de interior, site, conturi de social media, bucătar, spațiu de depozitare.
Vezi aici un exemplu de local vegetarian/vegan deschis în România!
Organizează petreceri pentru copii
Un alt lucru pe care îl poți face cu bani puțini, chiar dacă nu ai experiență… e organizarea petrecerilor pentru copii.
Apoi, dacă totul merge bine, te poți extinde și în zona de nunți sau alte evenimente.
Buget necesar pentru început: 500-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, costume pentru petreceri, accesorii și jocuri, un site de prezentare, conturi de social media, un freelancer care să te ajute cu mentenanța site-ului.
Vezi aici un exemplu de companie care organizează petreceri pentru copii!
Deschide-ți o călcătorie de rufe
Așa cum știi, oamenii au din ce în ce mai puțin timp… iar călcatul rufelor nu e o activitate foarte plăcută pentru nimeni.
De aceea, e important să iei în considerare opțiunea de a-ți deschide o călcătorie de rufe.
Aici, poți exploata anumite nevoi, cum ar fi cea de ridicare și livrare la domiciliul clientului.
Buget necesar pentru început: 8000-10.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: 2-3 angajați, un sediu, călcătoare profesionale, mobilier, spațiu de depozitare, mașină de serviciu, un site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere din acest domeniu!
Idei de afaceri online
Fă-ți un blog sau un podcast viral
Dacă îți place să scrii sau să creezi conținut, poți începe să îți faci un blog sau un canal de YouTube.
Atât articolele de blog, cât și podcasturile interesante te pot face cunoscut(ă) și îți pot genera un venit suplimentar, în timp.
Ca idee, poți aborda diferite teme cum ar fi: sfaturi despre nutriție, lifestyle, călătorii sau orice alt subiect care crezi că ar putea prinde la public sau despre care deții o expertiză.
Am scris un articol complet despre cum să îți deschizi un blog de succes în 2021. Îl poți accesa aici.
Buget necesar pentru început: 200-3000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: un blog sau un canal de YouTube, articole, echipament de filmat, microfon, o listă de teme sau subiecte pe care le vei aborda, o listă de invitați, dacă vrei să faci un podcast.
Vezi aici un exemplu de podcast care a devenit viral în România!
Încearcă dropshippingul
Dropshippingul este o opțiune din ce în ce mai populară de a da naștere unei afaceri online și de a obține un venit suplimentar.
Acesta este un mod simplu de a face comerț online, prin intermediul căruia un furnizor anonim depozitează și livrează produse în numele companiei tale.
Am scris tot ce trebuie să știi despre dropshipping în România, aici!
Buget necesar pentru început: 200-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: o listă de produse pe care vrei să le vinzi, furnizori, un magazin online, un freelancer care să te ajute cu mentenanța, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de magazin online deschis în regim de dropshipping!
Realizează un curs online
Un alt mod de a obține un venit suplimentar este prin crearea unor cursuri online.
De exemplu, dacă lucrezi în marketing online, poți crea câteva cursuri despre diverse subiecte, cum ar fi: SEO, utilizarea unui anumit tool sau program, social media și altele.
Apoi, ideea este să le încarci pe diverse site-uri cum ar fi Udemy sau Skillshare.
În acest fel, obții un venit constant atunci când oamenii îl achiziționează.
Poți realiza cursuri pe orice subiect la care te pricepi, inclusiv muzică, design sau croitorie.
Buget necesar pentru început: 0-1000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: cunoștințe într-un anumit domeniu, conturi pe site-uri de profil.
Vezi aici un exemplu de curs care îți poate aduce un venit pasiv!
Oferă servicii de copywriting sau content writing
Dacă îți place să scrii, trebuie să știi că poți câștiga bani din asta.
Poți începe să creezi conținut pentru diverse companii (content writing) sau să oferi direct servicii de copywriting (research + content writing + SEO).
Buget necesar pentru început: 500-5000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, un site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de companie care oferă servicii de copywriting și content writing!
Devino expert în WordPress
WordPress este un instrument folosit de o mulțime de bloggeri și companii.
Dintre aceștia, foarte puțini știu cum să folosească WordPress și să își întrețină site-urile… iar aici poți interveni tu.
Dacă știi cum să folosești WordPress și îți plac și lucrurile tehnice, poți câștiga bani din această activitate.
Buget necesar pentru început: 200-2000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, cunoștințe despre WordPress, un site de prezentare.
Vezi aici o listă cu freelanceri populari din România, care lucrează cu WordPress!
Devino analist de date
Dacă îți place să lucrezi cu date și să le analizezi, trebuie să știi că există o mulțime de companii care au nevoie de acest serviciu.
Poți găsi anunțuri de la firme pe UpWork sau Fiverr.
Buget necesar pentru început: 50-500 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: cunoștințe în domeniu.
Vezi aici o listă cu câțiva analiști de date de pe Upwork!
Scrie un e-book
Ți-ai dorit dintotdeauna să scrii o carte și să o publici pe internet?
Ei bine, poți face acest lucru foarte ușor, pe orice subiect.
Fie că scrii un e-book tehnic și realist, care poate ajuta oamenii să descopere cum să folosească un instrument sau un e-book fictiv, cu o poveste creată de tine…
Această activitate îți poate genera un venit pasiv de-a lungul timpului.
În plus, e un exercițiu bun de scriere și nu te costă nimic.
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, cunoștințe despre un anumit subiect.
Ai aici un articol care îți arată care sunt cele mai populare site-uri pe care poți publica un e-book!
Oferă servicii de web development
Dacă lucrezi în IT și știi cum să creezi un site, să oferi asistență tehnică sau să faci anumite lucruri specializate, oferă serviciile tale în calitate de freelancer.
Așa cum știi, experții în IT sunt la mare căutare în acest moment.
Buget necesar pentru început: 400-2000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, un site de prezentare, conturi de social media, portofoliu.
Vezi aici un exemplu de afacere care te poate inspira!
Oferă servicii de design grafic
Îți place să creezi imagini, materiale sau videoclipuri și să le editezi?
Ei bine, poți face acest lucru într-un mod profesionist, care să îți aducă bani.
Învață unul din instrumentele principale de editare, cum ar fi Photoshop… și treci la treabă!
Buget necesar pentru început: 200-2000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: cunoștințe despre design grafic, un site de prezentare, conturi de social media, portofoliu, laptop.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Idei de afaceri cu bani puțini
Devino expert în rețelele de socializare
Dacă îți place să îți petreci timpul în social media și te atrage partea de promovare, poți încerca să faci câteva cursuri specializate.
Acestea te vor ajuta să înțelegi mai bine cum funcționează rețelele de socializare și promovarea companiilor.
La final, îți poți face un CV și poți începe să iei proiecte mici, prin care să administrezi conturi de social media pentru diverse companii.
Buget necesar pentru început: 500-2000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, un site de prezentare, conturi de social media, un portofoliu.
Vezi aici câțiva experți în social media de la care poți învăța cum să devii unul!
Creează CV-uri și scrisori de intenție
Ai întâlnit vreodată oameni care pur și simplu nu știu cum să își facă un CV atractiv sau nu vor să dedice timp acestei activități?
Ei bine, ei ar putea fi clienții tăi.
Ai nevoie doar de Microsoft Word și de puțină imaginație.
Poți găsi oameni interesați de acest serviciu chiar și în Statele Unite sau în diferite țări din Europa.
Buget necesar pentru început: 100-1000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, un site de prezentare, conturi de social media, cunoștințe despre Microsoft Word sau un alt program similar.
Vezi aici un exemplu de companie care redactează CV-uri și scrisori de intenție!
Devino specialist în croitorie
Ți-a plăcut întotdeauna să coși și să modifici haine?
Perfect.
Oamenii vor avea întotdeauna nevoie de servicii de croitorie, indiferent de complexitatea acestora.
Poți începe cu lucruri simple, cum ar fi mici ajustări sau înlocuirea nasturilor.
În timp, îți poți dezvolta afacerea și poți crea chiar tu diverse piese sau cursuri pentru clienți.
Buget necesar pentru început: 400-2000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: materiale pentru croitorile, foarfecă, nasturi, fermoar și alte ustensile, un site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu care te poate ajuta!
Realizează fotografii la evenimente
O altă activitate interesantă, care îți poate aduce un venit considerabil… este cea de realizare de imagini și videoclipuri la evenimente.
Fie că e vorba de o nuntă, un botez sau o petrecere a angajaților din mediul corporate… fotografii vor fi întotdeauna un must.
Buget necesar pentru început: 2000-4000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: echipament de filmat sau de fotografiat, cunoștințe de editare foto – video, o listă cu localurile care organizează evenimente, un site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Devino antrenor personal de fitness sau instructor de yoga
Dacă îți place să faci sport și ai pregătirea necesară, poți face un business care oferă clienților servicii personalizate de fitness, consultanță și nutriție.
Totodată, dacă îți place yoga, poți ține clase online sau în parc. Poți îmbina partea de yoga cu meditație ghidată sau cursuri de nutriție.
Buget necesar pentru început: 400-2000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: un spațiu pentru realizarea antrenamentelor tale sau a unor mese delicioase pe care să le promovezi, echipament, un site de prezentare, conturi de social media, portofoliu.
Vezi aici un exemplu de afacere realizată de un antrenor personal!
Oferă servicii de plimbat câini și/sau pet sitting
Dacă ți-au plăcut întotdeauna animalele de companie și plimbările, felicitări!
Acum poți câștiga bani din asta.
Companiile care oferă plimbări și servicii specializate de pet sitting în România sunt destul de puține… iar iubitorii de animale sunt din ce în ce mai preocupați de bunăstarea prietenilor lor cu blană.
Buget necesar pentru început: 400-1000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, un site de prezentare, conturi de social media și snackuri pentru blănoși ?.
Vezi aici un exemplu de afacere care oferă servicii de pet sitting în România!
Încearcă meseria de babysitter
În ziua de azi, din ce în ce mai mulți părinți apelează la babysitteri.
Dacă îți plac copiii și vrei să îți petreci câteva ore cu ei, te poți specializa în babysitting, simplu și rapid.
Îți poți deschide o companie și poți angaja studenți sau persoane în vârstă care să facă acest lucru sau poți fi chiar tu bonă, în timpul liber.
Există site-uri specializate, cum ar fi Sitter… pe care te poți înscrie chiar azi în calitate de bonă și poți primi clienți cât de curând!
Buget necesar pentru început: 50-200 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: un portofoliu sau un CV, conturi de social media, anunțuri pe care să le postezi.
Vezi aici un exemplu de afacere care oferă servicii de babysitting!
Administrează proprietăți
Există o mulțime de oameni care dețin proprietăți pe care le închiriază.
Însă așa cum știi, timpul e limitat.
De aceea, mulți dintre ei preferă să plătească o persoană care să se ocupe de apartamentele și casele închiriate.
Mai exact, să găsească chiriași, să încaseze chiria, să se ocupe de eventualele probleme care apar și să aibă grijă de imobilele respective.
Sună bine?
Buget necesar pentru început: 400-2000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare, portofoliu, laptop, un anunț pe care să îl postezi, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere care administrează proprietăți!
Devino specialist în Google Ads
Specialistul în Google Ads se ocupă de campanii de promovare prin intermediul reclamelor de pe această platformă.
Practic, aici… trebuie să știi cum funcționează Google Ads, cum să faci reclame și care sunt cele mai bune practici din domeniu.
Din fericire, dacă nu ai cunoștințele necesare, există o mulțime de cursuri pe care le poți încerca.
Apoi, poți lua diverse proiecte ușoare în regim de freelancing, pentru început.
Dacă totul merge bine, îți poți dezvolta afacerea și poți înființa o firmă cu mai mulți angajați.
Buget necesar pentru început: 400-2000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare, conturi de social media, un portofoliu, laptop.
Vezi aici un exemplu de companie specializată în Google Ads!
Vrei să intri în Marketing Hackers Business Club unde vei găsi tot ce ai nevoie ca să faci Marketing Profitabil, într-un singur loc? Accesează acest link!
Oferă meditații și servicii de traduceri
Dacă îți place să înveți limbi străine și să interacționezi cu oamenii, poți transforma această pasiune într-un business.
De exemplu, poți oferi meditații online copiilor sau îți poți face o afacere cu traduceri specializate, în regim de freelancing.
Buget necesar pentru început: 100-5000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare, conturi de social media, portofoliu, licențe.
Vezi aici un exemplu de afacere cu servicii de traduceri profesionale!
Idei de afaceri pentru tineri
Devino makeup artist
Makeup artiștii sunt foarte căutați în ziua de azi, mai ales pentru evenimente.
De aceea, poți face un curs de makeup chiar dacă nu ai experiență în domeniu și poți machia clienții în weekend sau în timpul liber.
Îți poți crea un site și o pagină de Facebook și poți începe să îți promovezi serviciile.
Ulterior, dacă îți place și funcționează, îți poți deschide propriul salon sau poți ține cursuri de machiaj.
Buget necesar pentru început: 1000-4000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare și/sau conturi de social media, un portofoliu reprezentativ, produse și materiale pentru makeup.
Vezi aici un makeup artist cunoscut în Timișoara care a reușit să facă acest lucru!
Fă-ți un vlog
Dacă îți place să filmezi și să editezi videoclipuri, îți poți face un vlog despre lucrurile de care ești pasionat(ă).
De exemplu, poți vorbi despre dezvoltare personală, cosmetică, haine, tehnologie, călătorii și alte lucruri interesante.
Apoi, dacă oamenii se abonează la canalul tău, poți începe să câștigi bani din reclame.
Buget necesar pentru început: 50-500 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: echipament de filmat și fotografiat, un canal de YouTube, conturi de social media.
Vezi aici un canal de YouTube care a devenit viral!
Deschide o cofetărie cu dulciuri fără zahăr
Dacă îți place să gătești sau pur și simplu te încântă ideea deserturilor fără zahăr, ai putea face o afacere din asta.
Din ce în ce mai multe persoane, inclusiv tineri sau persoane cu diabet, caută dulciuri fără zahăr.
La început, poți face chiar tu deserturi, iar apoi îți poți crește afacerea.
Buget necesar pentru început: de la 25.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: echipamente și ustensile profesionale, un spațiu, autorizații, mobilier, echipamente tehnice, ingrediente pentru realizarea produselor, un bucătar (dacă nu vei face chiar tu dulciurile), un magazin online, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere relevantă + toate detaliile despre costuri, proceduri, acte, provocări în domeniu!
Creează logouri pentru companii
O altă idee de afacere pe care o poți începe încă din perioada în care ești student, e cea cu logouri.
O mulțime de companii caută persoane pricepute care să le creeze un logo.
Poți folosi un program de făcut logo gratis online sau programe profesionale.
Buget necesar pentru început: 100-800 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: cunoștințe în domeniu, unul sau mai multe programe de realizat logouri, un site de prezentare, conturi de social media, un portofoliu, laptop.
Ai aici o listă actualizată cu cele mai bune programe gratuite de făcut logouri online!
Specializează-te în pictură pe față sau machiaj prostetic și efecte speciale
Pictura pe față pentru copii poate fi o activitate relaxantă, pe care o poți practica ocazional.
Există companii care angajează persoane doar pe perioada weekendului sau a unor petreceri private, pentru picturi.
De asemenea, poți încerca să faci un curs de machiaj prostetic, folosit în filme și diverse producții.
Buget necesar pentru început: 1000-3000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare, conturi de social media, materiale pentru realizarea machiajului sau a picturii, accesorii, cunoștințe în domeniu, portofoliu.
Vezi aici ce înseamnă un curs de machiaj prostetic și ce poți învăța!
Devino specialist în SEO
Dacă lucrezi în marketing, probabil știi deja ce înseamnă SEO.
Iar dacă ești nou în această lume minunată a promovării, trebuie să știi că…
SEO (Search Engine Optimization) este un proces prin care încerci să îmbunătățești poziția unui site în rezultatele motoarelor de căutare pentru anumite cuvinte sau expresii cheie.
Apoi, poți începe să iei proiecte mici și să vezi cum funcționează. Dacă totul merge bine, poți lucra în regim de freelancing sau îți poți face o companie specializată pe SEO.
Buget necesar pentru început: 400-20.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare, conturi de social media, un freelancer care să te ajute cu mentenanța, un portofoliu, o listă de potențiali clienți.
Vezi aici cum arată o firmă specializată pe optimizarea pentru motoarele de căutare!
Devino specialist în investiții
Dacă îți place să urmărești evoluția anumitor piețe și să descoperi sectoare profitabile, poți face acest lucru și pentru alți oameni.
Există anumite persoane care vor să investească în mod constant, însă nu au timpul și cunoștințele necesare pentru a face predicții și pentru a afla în ce ar trebui să investească.
Ei bine, aici intervii tu.
Dacă ești pasionat(ă) de cifre și investiții, poți transforma acest lucru într-un job full time!
Buget necesar pentru început: 400-2000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: ridicat.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, un site de prezentare, un portofoliu, conturi de social media, un anunț pe care să îl postezi.
Vezi aici cum arată o platformă specializată pe investiții!
Deschide-ți o agenție de marketing online
Asta e pentru oamenii pasionați de marketing.
Dacă te numeri printre ei, sfatul nostru este să îți deschizi o agenție de marketing online nișată sau o agenție care se diferențiază într-un anumit fel de cele existente pe piață.
De exemplu, la SMARTERS am ales drumul growth hackingului, fiind prima agenție de acest fel în România, la vremea respectivă.
Aici, bugetul și resursele de care ai nevoie diferă, în funcție de planul tău de afaceri. Dacă începi acest business singur, ai nevoie doar de un site, conturi de social media, un laptop și un portofoliu.
În schimb, dacă vrei să pornești o agenție cu mai mulți oameni, ai nevoie de următoarele resurse:
Buget necesar pentru început: de la 10.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: ridicat.
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare, un grafic designer, specialiști în diverse domenii (SEO, Google Ads, social media), un sediu (opțional), laptopuri, conturi de social media, un portofoliu.
Vezi aici mai multe detalii despre agenția noastră!
Realizează jucării și accesorii din lemn pentru copii
Îți place să lucrezi cu lemnul și să creezi diverse lucruri?
Ei bine, îți spunem un secret: jucăriile pentru copii și accesoriile din lemn sunt la mare căutare în acest moment!
Părinții preferă astfel de jucării, chiar dacă sunt mai scumpe decât cele obișnuite.
Iar motivul e simplu: sunt de calitate și rezistă mai mult.
Buget necesar pentru început: 20.000-40.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: materiale pentru realizarea jucăriilor, echipament pentru prelucrare, tăiere și așa mai departe, un spațiu de lucru, un site de prezentare, conturi de social media, portofoliu, laptop.
Vezi aici un exemplu de afacere cu jucării din lemn pentru copii!
Creează o serie de produse personalizate
Te-ai gândit vreodată să îți lansezi propriile produse personalizate, fără prea mult efort?
Ai nevoie de un site, o pagină de Facebook sau Instagram și de puțină creativitate.
Poți face o serie de imagini pe care să le postezi pe social media… iar apoi, când oamenii încep să interacționeze cu acestea, poți face tricouri, hanorace și alte accesorii personalizate pe care să le vinzi.
Îi știi pe cei de la Cugetări Meticuloase? Exact așa au făcut și ei.
Buget necesar pentru început: 200-1000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, un magazin online, conturi de social media, câteva materiale, echipament pentru personalizarea produselor.
Vezi aici încă o afacere care creează tricouri personalizate populare!
Idei de afaceri în IT
Oferă servicii de web design
Dacă îți place să creezi site-uri sau să te ocupi de partea de web design, poți începe o afacere în IT!
Buget necesar pentru început: de la 100.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: laptopuri, un site de prezentare, conturi de social media, 1-2 grafic designeri, un web developer, un portofoliu.
Vezi aici un exemplu de afacere care oferă servicii de web design și nu numai!
Creează o aplicație
Indiferent de situație, fiecare utilizator de smartphone folosește aplicații.
Așa că… de ce să nu le ușurezi viața printr-o aplicație smart?
De exemplu, poți face o aplicație în care să listezi toate saloanele de înfrumusețare din România sau orice altceva crezi că ar fi util.
În acest fel, poți ajunge să câștigi bani din asta.
De asemenea, poți crea aplicații pentru magazinele online care au nevoie de acest serviciu.
Fii atent(ă) însă. În funcție de specificații și de gradul de complexitate al aplicațiilor, bugetul necesar poate ajunge și la 1 milion de euro.
Buget necesar pentru început: de la 100.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: laptopuri, web developeri, designeri grafici, un site de prezentare, echipament IT.
Vezi aici un exemplu concret!
Oferă servicii de dezvoltare software
Indiferent că e vorba de programare, managementul infrastructurilor sau alte tehnologii, companiile au din ce în ce mai multă nevoie de servicii de dezvoltare software.
Poți începe prin a oferi chiar tu aceste servicii, iar apoi poți angaja oameni și îți poți dezvolta afacerea.
Buget necesar pentru început: de la 10.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, echipamente IT, un site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu concret!
Creează o platformă utilă
Atunci când ne gândim la platforme utile, ne gândim la platformele educaționale sau cele care ajută oamenii într-un anumit fel.
De exemplu, poți încerca să creezi o platformă pentru persoanele care vor să afle informații utile despre evenimentele din orașul lor sau o platformă unde oamenii pot accesa și descărca materiale.
Buget necesar pentru început: de la 2000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, cunoștințe în domeniu sau un specialist în IT, designer grafic.
Uite aici un exemplu de platformă utilizată de persoane din întreaga lume!
Oferă servicii de reparații
Dacă te pricepi la reparații de laptopuri, telefoane, componente sau alte dispozitive… poate e timpul să îți faci o afacere.
Oamenii folosesc din ce în ce mai multe dispozitive, în viața de zi cu zi…. Deci nu e nevoie să îți faci griji în privința cererii.
Buget necesar pentru început: 200-3000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare, conturi de social media, un portofoliu, echipament necesar pentru reparații, laptop.
Vezi aici un exemplu concret!
Devino dezvoltator de servicii VR/AR
Viitorul sună… interesant.
De aceea, o afacere cu servicii de dezvoltare de experiențe VR/AR ar putea fi o idee bună.
Buget necesar pentru început: de la 100.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: ridicat.
Resurse principale de care ai nevoie: cunoștințe în domeniu, un portofoliu, site de prezentare.
Vezi aici cum îți poți începe cariera în acest domeniu!
Oferă servicii de consultanță în IT
Dacă vrei să oferi companiilor consultanță și sfaturi tehnice, îți poți deschide o afacere de consultanță în IT.
Buget necesar pentru început: 3000-10.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: ridicat.
Resurse principale de care ai nevoie: cunoștințe în domeniu, un portofoliu, site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu concret!
Creează un incubator de afaceri
Un incubator de afaceri sprijină diverse start-up-uri și facilitează dezvoltarea acestora.
Incubatorul oferă companiilor la început de drum spațiu pentru birouri, consultanță, conexiune bună la internet, infrastructură IT și alte lucruri necesare.
Buget necesar pentru început: de la 100.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu, autorizații, mobilier, echipament IT, 1-2 angajați, site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici mai multe detalii spre ce înseamnă un incubator de afaceri!
Oferă servicii de securitate cibernetică
Securitatea cibernetică e un aspect important pentru orice companie sau persoană fizică.
Din ce în ce mai multe firme caută oameni specializați în securitate, care să le ofere consultanță și să reducă riscul de atacuri cibernetice.
Pentru început, poți face acest lucru în regim de freelancing.
Buget necesar pentru început: 3000-10.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: site de prezentare, conturi de social media, portofoliu.
Vezi aici un exemplu de companie care oferă servicii de securitate cibernetică!
Creează teme pentru WordPress
Așa cum știi… WordPress e printre cele mai populare instrumente folosite atât de bloggeri, cât și de alte firme care au o prezență în mediul online.
Dacă vrei să ai un venit pasiv, poți începe să creezi teme pentru WordPress.
Buget necesar pentru început: 200-1000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: cunoștințe în domeniu.
Ai aici un articol complet care îți explică cum să creezi o temă pentru WordPress, de la zero.
Idei de afaceri dacă ești deja angajat
Deschide o afacere cu produse fără gluten
Pe piața din România există foarte puține afaceri cu produse fără gluten, iar cererea e în creștere.
Din ce în ce mai mulți oameni dezvoltă o intoleranță la gluten sau aleg aleg să mănânce produse care nu conțin această substanță.
O afacere cu produse fără gluten poate însemna atât un magazin fizic, cât și un business în care să îți vinzi produsele în mediul online.
Poți încerca diverse preparate, de la deserturi la meniul zilei sau alte produse căutate.
Buget necesar pentru început: de la 20.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: echipamente și ustensile profesionale, un spațiu, autorizații, mobilier, ingrediente pentru realizarea produselor, un magazin online, conturi de social media.
Vezi aici o afacere cu prăjituri fără gluten din România!
Printează la cerere
Ai nevoie doar de o aparatură profesională și de câteva mostre și articole pe care să poți printa, cum ar fi: tricouri, căni, decorațiuni și alte asemenea.
Poți face acest lucru în timpul liber, chiar dacă ești deja angajat(ă).
Buget necesar pentru început: 3000-7000 lei.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: aparatură de printat, materiale pe care să printezi, mostre, produse pentru ambalare, un magazin online, conturi de social media.
Vezi aici cum arată o afacere cu produse printate la cerere!
Scrie o carte
Știm, acum probabil îți vin în minte tot felul de gânduri: „dar eu nu sunt scriitor/oare”, „nu am timp”, „nu sunt creativ(ă)” și așa mai departe.
Ei bine, nici nu trebuie să fii.
Poți scrie o carte pe absolut orice subiect și exact așa cum vrei tu.
Dacă scrii o pagină pe zi, într-un an (aproximativ) ai terminat cartea.
Destul de tare, nu?
Buget necesar pentru început: 0-100 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: liniște și răbdare ?.
Deschide-ți o afacere pentru îngrijirea animalelor de companie la domiciliu
Când spunem îngrijire, ne referim la tuns, spălat, coafat și tot ce ai mai putea face pentru câini și pisici, la domiciliul clientului!
Buget necesar pentru început: 1000-5000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: echipament pentru tuns, spălat, coafat și alte activități, mașină de serviciu, un portofoliu, site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de business care te poate inspira!
Postează tutoriale despre „cum să…”
Tutorialele despre diverse domenii și subiecte prind foarte bine la public și oferă conținut util.
Îți poți face un canal de YouTube pe care să postezi doar filmulețe despre cum să faci diferite activități, pe care oamenii le caută.
Buget necesar pentru început: 500-1000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: echipament de filmat, canal de YouTube.
Vezi aici un exemplu de canal de YouTube cu peste 16,7 milioane de abonați!
Creează produse cosmetice BIO, la tine acasă
Produsele BIO, în special cosmeticele, devin din ce în ce mai apreciate de oamenii de pretutindeni.
Poți începe o afacere cu produse cosmetice BIO pe care să le vinzi pe internet.
Buget necesar pentru început: 2000-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: un magazin online, produse pentru realizarea cosmeticelor, materiale pentru ambalare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Deschide-ți o afacere cu tatuaje
Dacă știi să faci tatuaje și ai vrut întotdeauna să începi o afacere… E timpul să o faci!
Îți poți deschide un salon sau poți face acest lucru într-un spațiu închiriat, în timpul tău liber.
Buget necesar pentru început: 7000-10.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: un spațiu, kit pentru realizarea tatuajelor, un angajat, mobilier, site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere populară în Timișoara!
Închiriază un spațiu
Dacă ai un apartament sau un spațiu nefolosit, încearcă să îl închiriezi, chiar dacă necesită câteva renovări.
Poți folosi platforme ca Airbnb și Booking.
În timp, acesta îți va produce un venit pasiv de care te poți bucura.
Buget necesar pentru început: 100-2000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: materiale pentru renovare, dacă e cazul.
Vezi aici un articol cu 5 sfaturi pentru a-ți închiria locuința pe Airbnb!
Specializează-te în videoclipuri cu drona
O altă idee de afacere este cea în care filmezi cu drona.
O mulțime de companii apelează la profesioniști care realizează videoclipuri cu drone, pentru diverse evenimente sau spoturi publicitare.
Buget necesar pentru început: 5000-20.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: dronă, cunoștințe de editare video, site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de business care te poate inspira!
Realizează seturi de cadou personalizate
Dacă vrei să ai un venit suplimentar în timpul liber, poți confecționa cadouri personalizate pe care să le vinzi pe internet.
De exemplu, îți poți deschide un business prin care întrebi oamenii câteva lucruri despre ei și creezi seturi în funcție de nevoile și personalitatea acestora.
Buget necesar pentru început: 1000-4000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: produse pentru seturi personalizate, ambalaje, un magazin online, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de business care te poate inspira!
Idei de afaceri la țară
Construiește cabane
Probabil ai auzit deja de oameni care s-au mutat la țară și au început o afacere cu cabane.
Ei bine, cabanele în formă de A, precum și căsuțele în copac sau cabanele cu șemineu sunt foarte căutate.
Dacă plănuiești să te muți la țară, poți începe să construiești una sau mai multe cabane pe care să le închiriezi.
Buget necesar pentru început: 20.000-40.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: ridicat.
Resurse principale de care ai nevoie: atelier, materiale, echipamente, site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de business cu căsuțe superbe care te poate inspira!
Deschide-ți o afacere cu gemuri și dulceață
Dacă îți place să faci gemuri și ai fructe de sezon în grădină… poți începe o afacere prin care să îți vinzi produsele online.
De asemenea, dacă vrei să explorezi o nișă specială, poți face gemuri fără zahăr.
Buget necesar pentru început: 3000-8000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: fructe, borcane, echipament pentru prelucrare, site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere cu gemuri și dulceață!
Realizează covoare lucrate manual
Covoarele sunt folosite în majoritatea locuințelor de pretutindeni, iar o mulțime de oameni preferă covoarele lucrate manual.
Dacă îți place această idee, poți crea covoare cu diferite motive, în stil tradițional și nu numai.
Buget necesar pentru început: 1000-5000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: covoare, magazin online, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere cu covoare lucrate manual!
Deschide-ți o afacere cu produse BIO
În ziua de azi, o mulțime de oameni caută produse BIO și apelează direct la producători.
Dacă ai grădină și vrei să vinzi produse BIO, îți poți face un site prin care să atragi clienți. Totul, din confortul casei tale de la țară.
Buget necesar pentru început: 1000-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu pentru cultivare, spațiu de depozitare, echipament pentru realizarea anumitor produse, ambalaje, magazin online, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere cu produse BIO!
Deschide-ți o afacere cu ciocolată artizanală
Ți-a plăcut întotdeauna ciocolata? Și nouă ?.
De aceea, o afacere cu ciocolată artizanală poate fi visul oricărui iubitor al acestui produs.
Atenție însă…
Pentru un business în acest domeniu, investiția inițială poate fi destul de mare.
Buget necesar pentru început: 15.000 – 50.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu, echipament, autorizații, materiale, ambalaje, magazin online, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de business cu ciocolată artizanală!
Deschide-ți o afacere cu ciuperci
Dacă îți place să cultivi legume și ai spațiul necesar, îți poți deschide o afacere cu ciuperci.
Acestea sunt foarte căutate, iar la început poți produce doar pentru localnici sau magazine mici.
Apoi, dacă totul merge cum trebuie, îți poți extinde afacerea și poți câștiga mai mulți bani.
Buget necesar pentru început: de la 50.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu de cultivare, echipamente de control și tratare a apei, aerului și temperaturii, diferite soiuri de ciuperci, îngrășământ, ambalaje, spațiu de depozitare, mașină de servici, magazin online.
Vezi aici un exemplu de afacere cu ciuperci care te poate inspira!
Deschide o baltă pentru pescuit sportiv
O baltă mare de pescuit (sau mai multe), câteva cabane moderne pentru cazare și un restaurant cochet în apropiere.
Sună destul de bine, nu?
Ei bine, orice iubitor al pescuitului îți va spune că da.
Așa că… de ce să nu transformi totul într-o afacere profitabilă?
Buget necesar pentru început: de la 40.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu, amenajare, echipament, căsuțe pentru cazare, materiale pentru întreținere, site de prezentare.
Vezi aici un exemplu de afacere realizată lângă o baltă de pescuit!
Deschide-ți o afacere cu ceaiuri naturale
Dacă ai o casă la țară și vrei să îți deschizi o afacere, avem o idee!
Poți cultiva plante pe care să le transformi în ceaiuri naturale.
Îți poți face un site pe care să le vinzi și să le trimiți în toată țara!
Buget necesar pentru început: 2000-10.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu pentru cultivare, plante, materiale și echipamente pentru prelucare, ambalaje, magazin online, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu concret!
Creează o grădină nobilă
Te-ai gândit vreodată să transformi pământul pe care îl ai la țară într-un loc de vis, pe care oamenii să îl viziteze?
De exemplu, o grădină nobilă, care să atragă turiști și oameni pasionați de fotografie.
Buget necesar pentru început: de la 50.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu, grădinari, echipamente pentru amenajare și întreținere, decorațiuni, site de prezentare, conturi de social meida.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Deschide-ți un aprozar modern
Dacă locuiești la țară și produci fructe și legume, îți poți deschide un aprozar!
De asemenea, poți folosi fructele și legumele produse și de alți oameni ai locului.
Buget necesar pentru început: de la 20.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu, produse, spațiu de depozitare,mobilier.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Idei de afaceri pe care le poți realiza de acasă
Fă-ți o afacere cu rochii de închiriat
Din ce în ce mai multe femei apelează la firme care închiriază rochii de seară și bijuterii.
Așa că… de ce să nu îți faci o afacere din asta?
Ai nevoie doar de câteva rochii de seară sau obiecte pe care să le închiriezi, un site și un spațiu de depozitare.
Buget necesar pentru început: 1000-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: rochii și bijuterii pentru închiriat, site de prezentare, conturi de social media, laptop.
Vezi aici un exemplu de afacere cu rochii de seară și bijuterii!
Oferă servicii de consultanță în carieră
Există foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor atunci când vine vorba de alegerea viitoarei cariere sau a schimbării locului de muncă.
Așa că… îți poți deschide o afacere prin care să oferi consiliere pe partea profesională, din confortul casei tale!
Ai nevoie doar de un site și de cunoștințe sau calificări în domeniu.
Buget necesar pentru început: 1000-5000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: site de prezentare, conturi de social media, portofoliu, laptop.
Vezi aici un exemplu de business care oferă consultanță profesională!
Deschide-ți o afacere cu accesorii pentru petreceri
În ultima vreme, petrecerile organizate cu diferite ocazii, cum ar fi baby shower, petrecerea burlăcițelor sau zile de naștere, au în componența lor o mulțime de accesorii.
De aceea, îți poți face o afacere prin care să vinzi online baloane cu sau fără heliu, bannere, lumânări, lampioane și alte produse tematice.
Ai nevoie doar de un spațiu de depozitare și de un site sau o pagină de Facebook.
Buget necesar pentru început: 1000-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: magazin online, conturi de social media, materiale și accesorii, ambalaje, spațiu de depozitare.
Vezi aici un exemplu de business care te poate inspira!
Încearcă să faci o afacere din flipping
Flipping-ul se referă la achiziționarea unui activ cu scopul de a-l vinde rapid mai departe, la un preț mai mare.
Ideea de flipping poate fi aplicată într-o mulțime de domenii și situații, inclusiv pentru achiziționarea biletelor la concerte, a terenurilor, acțiunilor, mașinilor sau criptomonedelor.
Buget necesar pentru început: 2000-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop.
Vezi aici mai multe detalii despre flipping!
Creează și vinde accesorii pentru grădină
Așa cum știi, produsele fabricate manual sunt foarte căutate.
Dacă îți place să îți petreci timpul în aer liber și să creezi figurine și accesorii pentru grădină, poți face o afacere din această activitate.
Îți poți face un site și poți vinde produsele sau le poți pune pe OLX.
Buget necesar pentru început: 1000-2000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, site pe care să îți vinzi produsele, materiale pentru figurine și accesorii, ambalaje, conturi de social media.
Vezi aici un articol care te poate inspira!
Devino specialist în e-mail marketing
Prin e-mail marketing, poți ajuta afacerile din România să păstreze legătura cu audiența lor, să obțină clienți și să vândă mai multe produse sau servicii.
Totul, din confortul casei tale.
Buget necesar pentru început: 1000-3000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: site de prezentare, conturi de social media, portofoliu.
Ai aici un ghid complet în e-mail marketing, pentru începători!
Oferă cursuri de gătit
Îți place să gătești și vrei să lucrezi de acasă?
Ei bine, poți învăța și alți oameni să gătească, în timpul liber.
Tot ce trebuie să faci este să realizezi clipuri video pe care să le postezi sau chiar un curs complet.
În timp, îți poți dezvolta afacerea și poți crea chiar și o emisiune pe internet!
Buget necesar pentru început: 1000-3000 eur0.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: echipament de filmat, un canal de YouTube, un site și conturi de social media.
Ai aici un exemplu care te poate inspira!
Corectează și editează texte
Indiferent că e vorba de o carte sau de alte documente, poți oferi servicii de corectare și editare online.
Ai nevoie doar de un site și de puțină promovare.
Buget necesar pentru început: 200-2000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare, un portofoliu.
Uite aici un exemplu relevant!
Specializează-te pe marketing pe Instagram
Un specialist în promovarea pe Instagram oferă consultanță și ajută diverse afaceri cu prezența lor pe această rețea de socializare.
Mai exact, specialistul se ocupă de optimizarea conturilor de Instagram și de creșterea numărului de urmăritori.
Buget necesar pentru început: 1000-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: un site de prezentare, conturi de social media, portofoliu.
Vezi aici un exemplu care te va inspira!
Devino creator de animații
Crearea de animații 3D este o activitate interesantă, care îți poate aduce un venit destul de mare.
În această perioadă, creatorii de conținut animat sunt foarte căutați în industria jocurilor video și a filmelor, dar și de către firmele care vor să își promoveze produsele prin filmulețe cu animații 3D.
Buget necesar pentru început: 2000-5000 eur0.
Experiență: da.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: portofoliu, site de prezentare.
Ai aici câteva cursuri care te pot ajuta să înveți cum să creezi animații 3D!
Idei de afaceri cu fonduri europene
Cultivă lavandă
Dacă îți place lavanda și vrei să faci o afacere din cultivarea ei, poți solicita fonduri europene care să te ajute să pui pe picioare o afacere în domeniu.
Buget necesar pentru început: de la 10.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: un teren mic, spațiu pentru cultivare și depozitare, materiale și echipament necesar pentru îngrijire și prelucrare, ambalaje, un magazin online, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere cu lavandă care te poate inspira!
Deschide-ți o firmă de IT
Firmele de IT și proiectele în acest domeniu sunt extrem de căutate.
Fie că vrei să dezvolți aplicații software sau să creezi site-uri și să oferi consultanță, o firmă de IT este o idee de afacere profitabilă.
Buget necesar pentru început: de la 300.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: ridicat.
Resurse principale de care ai nevoie: laptopuri, echipamente IT, 2-3 web developeri, un designer grafic, un specialist în SEO, un site de prezentare, portofoliu.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Deschide-ți o florărie de lux
Florile simple și decorațiunile elegante sunt din ce în ce mai căutate.
Dacă îți plac florile și ideea de a avea o florărie de lux, poți solicita fonduri europene care să te ajute să îți deschizi o afacere în acest domeniu.
De asemenea, îți recomandăm să urmezi un curs de florist.
Buget necesar pentru început: de la 5000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu pentru prelucrare și depozitare, flori, ambalaje, materiale și accesorii pentru realizarea buchetelor și coșurilor cu flori, site de prezentare, conturi de social media, laptop.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Cultivă cartofi mov
Dacă vrei să pornești o afacere în agricultură și să cultivi fructe sau legume mai neobișnuite, îți poți deschide un business cu cartofi mov!
Aceștia sunt din ce în ce mai apreciați de români, datorită proprietăților pe care le au.
Buget necesar pentru început: de la 25.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: teren pentru cultivare, spațiu de depozitare, ambalaje, echipamente pentru întreținere, magazin online, laptop.
Citește mai multe despre afacerile cu cartofi mov, aici!
Dezvoltă un program pentru gestionarea stocurilor din magazine
Dacă te pricepi la IT, îți poți face o firmă în domeniu și poți dezvolta un program pentru gestionarea stocurilor din magazine.
Practic, ar trebui să faci o cercetare și să te gândești exact la lucrurile de care au nevoie oamenii care lucrează în supermarketuri și nu numai.
De exemplu, o mulțime de magazine nu știu câte produse au pe stoc, care e situația acestuia și ce produse expiră în curând.
Un sistem digitalizat, cu situația la zi, ar putea ușura munca a mii de oameni.
Buget necesar pentru început: de la 50.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, echipamente IT.
Vezi aici cum arată un program de gestionare a activităților din depozite!
Deschide-ți o afacere cu clătite, pizza sau burgeri
Indiferent că e vorba de un bistro cochet la colț de stradă sau de un restaurant de lux, îți poți deschide o afacere cu pizza, burgeri sau alte produse populare în toată lumea!
Buget necesar pentru început: de la 15.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu, autorizații, personal, mobilier, echipament pentru bucătărie, veselă, designer de interior, site, conturi de social media, spațiu de depozitare.
Vezi aici un exemplu de afacere populară din acest domeniu!
Deschide-ți o curățătorie de haine
Curățătoriile și călcătoriile de haine oferă servicii care vor fi întotdeauna utile pentru toată lumea.
Mai mult, în ultima vreme se pune accentul pe serviciile de preluare și livrare de haine de la domiciliul clientului.
În acest fel, le poți oferi oamenilor care nu au timp să își ducă hainele la curățat… o opțiune la care vor putea apela oricând.
Buget necesar pentru început: de la 10.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: 1-2 angajați, un sediu, echipamente profesionale, mobilier, spațiu de depozitare, mașină de serviciu, un site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere populară din acest domeniu, realizată cu fonduri europene!
Fă-ți o academie de make-up
O școală sau o academie de make-up îți poate aduce satisfacții atât pe plan financiar, cât și profesional!
Dacă îți place să machiezi și să îți înveți și pe alții, îți poți deschide o afacere în acest sens.
Buget necesar pentru început: de la 100.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: sediu, echipamente profesionale, materiale pentru machiaj, mobilier, spațiu de depozitare, un site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere din acest domeniu, realizată cu fonduri europene!
Deschide-ți un centru spa în mijilocul naturii
Ah, cum sună!
Parcă deja ne-a sărit gândul la o saună în mijlocul pădurii, cu servicii impecabile și un peisaj de vis.
Dacă ți-a trezit interesul această idee, poți solicita fonduri europene nerambursabile și îți poți deschide o afacere în mediul rural sau urban.
Buget necesar pentru început: de la 200.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu, zone de relaxare, echipamente profesionale, locuri de cazare, 4-5 angajați, site de prezentare, autorizații, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu de afacere din acest domeniu care te poate inspira!
Deschide un after-school
Dacă ești cadru didactic, îți place să lucrezi cu copiii și vrei să ai afacerea ta, îți poți deschide un after-school.
Finanțările pentru acest tip de afacere se oferă acum și pentru mediul urban.
Buget necesar pentru început: de la 20.000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu pentru after-school, autorizații, echipamente, mobilier, jucării, serviciu de catering, 3-4 angajați, site de prezentare.
Vezi aici un exemplu de afacere din acest domeniu care te poate inspira!
Idei de afaceri pentru începători
Cumpără domenii
… Și vinde-le mai scump, după o anumită perioadă.
O mulțime de oameni au făcut o afacere din cumpărarea unor domenii pentru care, mai târziu, a existat cerere pe piață.
Buget necesar pentru început: 200-1000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: site-urile de pe care poți cumpăra domenii.
Poți cumpăra nume de domenii de pe site-uri precum acesta!
Oferă servicii de entertainment pentru petreceri
Serviciile de entertainment, mai ales pentru petrecerile pentru copii, sunt din ce în ce mai căutate.
De aceea, poți începe chiar tu să oferi servicii de entertainment sau poți angaja oameni care să facă acest lucru pentru tine.
Investiția inițială nu e foarte mare, iar singurele lucruri de care ai nevoie sunt un site, câteva costumații, accesorii și multă voie bună.
Buget necesar pentru început: 1000-5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: costumații și materiale pentru petreceri, un asisten (opțional), site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici o afacere care te poate inspira!
Fă-ți o afacere cu sucuri naturale
Ai cumpărat vreodată un pahar de suc proaspăt stors, de la un stand mobil amplasat într-un parc sau pe o alee pietonală?
Ei bine, atunci știi despre ce vorbim.
E vorba de o afacere cu sucuri naturale pe care le poți vinde prin intermediul unui stand mobil, în timpul liber sau doar în weekend.
Ai nevoie doar de o presă de citrice și de un stand.
Buget necesar pentru început: 3000-8000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: stand mobil, fructe, presă de citrice, autorizații, ambalaje și recipiente, site de prezentare, conturi de social media.
Citește mai multe despre profiul pe care îl poți obține din această afacere, aici!
Vinde echipamente refurbished
Dacă știi cum să îmbunătățești și să repari diverse dispozitive, poți începe să vinzi echipamente IT și accesorii vechi, recondiționate.
Buget necesar pentru început: 1000-4000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: magazin online, echipament pentru reparații, ambalaje, conturi de social media.
Vezi aici o afacere care te poate inspira!
Oferă training pentru utilizarea laptopurilor
Poate nu știai… însă există o mulțime de oameni care nu știu cum să folosească un laptop, precum și funcțiile lui de bază.
De aceea, poți face un curs sau poți oferi training specializat pentru utilizarea corectă și în siguranță a dispozitivelor.
Buget necesar pentru început: 200-2000 euro.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: echipament de filmat, portofoliu, site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Deschide-ți o afacere cu înghețată
Înghețata a fost și va fi unul dintre deserturile preferate de copiii și oameniii de pretutindeni.
Cu toate că o afacere cu înghețată nu fi la fel de profitabilă în timpul sezonului rece, poți avea un profit destul de consistent cât e cald.
Dacă vrei să îți deschizi un magazin sau un truck cu înghețată, asigură-te că afacerea ta se diferențiază de competiție și că alegi un loc potrivit.
Poți încerca să oferi noi arome, înghețată fără zahră sau înghețată bio.
Buget necesar pentru început: de la 5000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: stand mobil/truck, înghețată, autorizații, ambalaje și recipiente, echipamente pentru prelucrare, congelator, site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Creează o platformă pentru house sitting
Conceptul de house sitting este asemănător cu cel de pet sitting… însă de data aceasta, omul angajat are grijă de casa unui proprietar aflat în vacanță sau plecat de acasă.
În această situație, persoana care va locui în casă nu va plăti chirie, iar proprietarul se asigură că locuința rămâne curată și că nu se întâmplă nimic rău.
În România, acest concept este întâlnit destul de rar și nu există o platformă specializată în acest sens.
De aceea, poți profita de oportunitate și poți fi chiar tu intermediarul lor!
Buget necesar pentru început: de la 4000 lei.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, echipamente IT, web developer, grafic designer, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Creează felicitări
Dacă ești creativ(ă) și îți plac felicitările, poți face un business din asta.
Ai nevoie doar de un site, de câteva materiale și de creativitate.
În plus, poți crea o secțiune în care oamenii să își personalizeze singuri felicitările.
Buget necesar pentru început: de la 1000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: felicitări, materiale și accesorii, ambalaje, magazin online, sistem de personalizare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Deschide-ți un food truck
Ideea de street food a apărut de puțin timp și la noi, în România.
Afacerile cu food truck presupun o investiție inițială de aproximativ 20.000 euro, însă și profitul poate fi consistent.
Buget necesar pentru început: de la 15.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: rulotă, bucătar, echipament, generator electric, ustensile de bucătărie, aparate frigorifice, site de prezentare, conturi de social media.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Investește
Un alt lucru pe care îl poți face dacă ai deja niște bani puși deoparte, este să investești în acțiuni sau fonduri de investiții.
Foarte mulți oameni au reușit să facă o mică afacere din investiții, tranzacții și dobânzi.
Fii atent(ă) însă… anumite investiții nu îți garantează câștigul și este bine să te informezi înainte să dai bani.
Buget necesar pentru început: de la 2000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: cunoștințe în domeniu, site de prezentare, portofoliu, conturi de social media.
Uite aici o platformă care te ajută să îți investești banii!
Idei de afaceri fără investiție
Realizează și vinde imagini sau videoclipuri
Dacă ai o cameră performantă, poți începe să faci fotografii și videoclipuri pe care să le vinzi pe diverse platforme, cum ar fi Pexels.
Singurul lucru de care ai nevoie e un dispozitiv cu care să realizezi conținut și cunoștințe de editare foto sau video.
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: o cameră performantă.
Ai aici o platformă populară pe care te poți înscrie pentru a vinde fotografii și videoclipuri!
Devino consultant TikTok
Dacă îți place să îți petreci timpul pe TikTok și vrei să faci o carieră din asta, poți oferi servicii de consultanță și îți poți face propria afacere.
Ai nevoie doar de câteva cursuri în domeniu și de un portofoliu atractiv!
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, portofoliu de servicii, câteva documente de prezentare în Google Drive sau un site de prezentare, conturi de social media.
Ai aici un articol care îți explică cum poți face bani pe TikTok!
Oferă servicii de contabilitate
Dacă ai studii în domeniu, poți începe să oferi servicii de contabilitate pentru firmei mici, ca freelancer.
Apoi, dacă totul merge cum trebuie, îți poți dezvolta afacerea și poți crea o companie mare, specializată.
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop.
Vezi aici un exemplu de afacere care te poate inspira!
Creează extensii pentru Google Chrome
Extensiile Chrome sunt construite cu scripturi HTML, JavaScript și CSS și practic, sunt site-uri web mai mici care pot fi încărcate în magazinul Chrome.
Dacă ai o idee de extensie pentru Chrome sau pur și simplu îți place să inovezi, poți crea extensii și poți primi bani pentru ele.
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop.
Vezi aici un articol complet despre cum să creezi extensii pentru Chrome!
Închiriază depozite pentru magazinele online
Magazinele online au nevoie, de cele mai multe ori, de un spațiu de depozitare.
Dacă deții o astfel de încăpere pe care nu o folosești, o poți închiria firmelor care au nevoie de un loc în care să își pună produsele.
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: un exemplu de contract de închiriere, un anunț pe care să îl postezi.
Îți poți lista anunțul, aici!
Realizează recenzii pentru diverse produse
Dacă îți cumperi lunar produse, indiferent din ce categorie… poți începe să faci recenzii pe care să le postezi pe internet.
Îți poți face un canal de YouTube gratuit și poți începe să inviți prietenii și cunoștințele pe el.
În timp, dacă sfaturile pe care le oferi și conținutul tău sunt utile pentru oameni, aceștia se vor abona la canalul tău și vei putea începe să câștigi bani din reclame și recenzii.
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: echipament de filmat, cunoștințe de editare video.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Creează planuri de afaceri
Un plan de afaceri este necesar pentru orice business din lume.
Dacă ai experiență și știi cum să faci un plan de afaceri de la A la Z, îți poți face o afacere prin care scrii planuri de afaceri pentru tinerii antreprenori, și nu numai!
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: da.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, portofoliu, un site sau câteva documente de prezentare în Google Drive.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Oferă servicii de cercetare
Ți-a plăcut întotdeauna să faci research și ai o idee despre cum funcționează companiile și care sunt nevoile lor în materie de marketing și cercetare?
Ei bine, atunci poți oferi un serviciu de cercetare pentru firmele interesate.
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop, un portofoliu, un site de prezentare gratuit, conturi de social media.
Vezi aici mai multe detalii despre ce înseamnă o cercetare de marketing și cum poți face și tu una!
Scrie și creează cărți pentru copii
Dacă îți place să scrii și te fascinează poveștile pentru copii, poți începe să câștigi bani din asta.
Tot ce trebuie să faci este să scrii cartea și să o publici împreună cu o editură sau chiar singur, prin intermediul Amazon și Kindle, în mediul online.
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: laptop.
Ai aici un site unde poți publica o carte pentru copii, și nu numai!
Repară biciclete
Dacă ți-a plăcut întotdeauna să „meșterești” la bicicleta ta și a prietenilor tăi în timpul liber, de ce nu îți faci o afacere din asta?
Poți repara biciclete în timpul liber, fără să faci vreo investiție în prealabil.
Apoi, dacă ai clienți, îți poți dezvolta afacerea și o poți transforma într-un service complet.
Buget necesar pentru început: 0 lei.
Experiență: da.
Grad de dificultate: redus.
Resurse principale de care ai nevoie: materiale și echipament pentru reparații și întreținerea bicicletelor, anunțuri de promovare.
Vezi aici un model de afacere care te poate inspira!
Bonus: 4 idei de afaceri de viitor
Investește într-o imprimanta 3D
Tehnologia de imprimare folosită de imprimantelele 3D reprezintă o nouă inovare în domeniul afacerilor.
Acesta îți permite să „tipărești” și să creezi atât obiecte mici, cât și obiecte de dimensiuni mai mari.
Practic, poți produce obiecte handmade, piese de schimb, diverse accesorii sau opere de artă.
Buget necesar pentru început: 5000-10.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: imprimantă 3D, magazin online, conturi de social media, un freelancer care să te ajute cu mentenanța.
Citește mai multe despre ce înseamnă o imprimantă 3D și ce poți face cu aceasta, aici!
Construiește un azil de bătrâni
Nu știu cum e în orașul în care locuiești tu… însă în Timișoara, e foarte dificil să găsești un azil de bătrâni care să aibă locuri libere.
De asemenea, nu prea există azile specializate, cum ar fi pentru persoanele cu demență sau cu diverse afecțiuni.
E o idee de afacere destul de complexă… însă credem că e o idee de viitor. În timp, oamenii vor apela din ce în ce mai mult la aceste servicii.
Buget necesar pentru început: de la 500.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu, autorizații, mobilier, personal, echipament, bucătărie completă, site de prezentare.
Vezi aici un exemplu de azil de bătrâni privat care oferă confort și o mulțime de servicii!
Deschide-ți o companie de robotică
Firmele de robotică se ocupă cu dezvoltarea și realizarea de automatizări software pentru diverse procese.
De exemplu, pentru procedurile repetitive din fabrici care pot fi înlocuite de roboți inteligenți.
Buget necesar pentru început: de la 100.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: crescut.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu, autorizații, mobilier, personal, echipament, site de prezentare.
Vezi aici mai multe despre ce înseamnă o companie de robotică software, cu exemplu relevant din domeniu!
Deschide-ți un spațiu de coworking
Așa cum știi, din ce în ce mai mulți angajați lucrează remote iar previziunile spun că numărul acestora va fi din ce în ce mai mare, în următorii ani.
De aceea, e important să existe spații de coworking pentru freelanceri, angajați care lucrează remote sau afaceri mici care vor să închirieze un spațiu.
Buget necesar pentru început: de la 100.000 euro.
Experiență: nu.
Grad de dificultate: mediu.
Resurse principale de care ai nevoie: spațiu, autorizații, mobilier, personal, echipament, site de prezentare.
Vezi aici un exemplu care te poate inspira!
Toate ideile din lista de mai sus au nevoie de o formă legală de organizare, de servicii de contabilitate, de promovare și de un plan concret de afaceri.
Costurile descrise anterior sunt aproximate, iar nivelul de experiență sau gradul de dificultate diferă de la caz la caz.
Trecem mai departe, la ultima parte a acestui articol.
Cum alegi o idee de afacere potrivită pentru tine + checklist util
Acum că ai o vagă idee spre ce ți-ar plăcea să faci, e timpul să înveți cum să alegi o idee de afacere potrivită pentru tine.
Așa că… ne-am gândit să te ajutăm.
Așa cum știi, e important să alegi o idee de afacere potrivită pentru tine, care să îți aducă satisfacții atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere profesional.
De aceea, am făcut un checklist complet care acoperă toate lucrurile pe care trebuie să le iei în considerare dacă vrei să alegi o idee potrivită și să ai o afacere de succes.
Ce zici, sună bine?
Atunci hai să vedem despre ce vorba.
Cum alegi o idee de afacere potrivită pentru tine: checklist util
- Ia în considerare domeniile în care ai experiență;
- Analizează abilitățile și aptitudinile pe care le ai;
- Gândește-te la lucrurile care te pasionează și la ce ți-ar plăcea să faci;
- Decide dacă vrei să lucrezi singur(ă) sau într-o echipă;
- Alege o idee și vezi dacă există o piață și cerere pentru produsele sau serviciile pe care vrei să le vinzi;
- Realizează o cercetare asupra competiției;
- Caută furnizori și vezi dacă există, în cazul în care nu produci chiar tu bunurile pe care vrei să le vinzi;
- Hotărăște dacă ești dispus(ă) să aloci timpul necesar pentru implementarea și realizarea ideii respective;
- Asigură-te că dispui de bugetul necesar;
- Asigură-te că ai cunoștințele necesare pentru deschiderea unei afaceri în domeniul ales;
- Caută și vezi dacă există oportunități de dezvoltare pentru ideea aleasă, pe termen lung;
- Testează-ți ideea.
Pentru noi, chiar a funcționat.
Concluzia, în mare…
Așa cum ai văzut, există o mulțime de idei de afaceri din care poți alege.
Indiferent de experiența și stadiul în care te afli, poți obține un venit suplimentar și îți poți crea o afacere de succes.
Aici, totul ține de tine și de oportunitățile pe care le ai.
Atunci când alegi o idee…
Imaginează-ți că lucrezi la business-ul tău zi de zi, săptămână de săptămână.
Imaginează-ți clienții care vin și treaba pe care o faci.
Gândește-te la câștig și la sacrificii. La stres și la satisfacții.
Iar dacă tot acest scenariu ți se pare (aproape) perfect…
Începerea unei noi afaceri poate fi un succes real pentru tine.