Nu mai știu dacă la finalul clasei a IV-a sau la începutul celei de-a V-a am dat un examen pe baza căruia am fost alocați în clase pentru următorii 4 ani.
Am fost 4 clase într-un final, de la A la D, în ordinea descrescătoare a mediilor. Mic tocilar cum eram pe vremea aceea, am ajuns în A.
Șmecherași erau peste tot, dar în D parcă era o concentrație mai mare. Erau inclusiv câțiva băieți care păreau mai mari ca vârstă, repetenți probabil.
Când ai 11 ani, 1-2 ani în plus sau minus se simt.
Țin și acum minte, unul dintre acești băieți, Doru parcă îl chema, care era cu un cap mai mare ca mine, avea o plăcere din a ne șicana pe subțireii din A.
Probabil pe toți de fapt, dar eu am observat asta la clasa mea.
Miștouri pe scări, îmbrânceli, furat mâncare și alte chestii d-astea.
Îmi amintesc că mai vorbeam noi băieții de „ce i-am face dacă am fi mai înalți”, că ar trebui să ne organizăm să opunem rezistență. Dar când apărea Doru, era fiecare pentru el și sperai să te ignore.
Ei bine, în timp acesta prindea tot mai mult curaj.
Dacă la început erau mai degrabă vorbe aruncate când treceam prin fața clasei lor, în timp am ajuns la furatul de mâncare, cerut de bani și chiar amenințarea cu bătaia și îmbrânceli.
Nu părea deloc că lucrurile se vor schimba și deja mă rugam să rămână repetent, să nu ajungem cumva la același liceu.
Asta până într-un moment, petrecut pe scările elevilor.
Parcă încă văd scena.
Am avut ghinionul să-l întâlnesc pe Doru pe scări și nah, ce să facă omul, s-a făcut că mă lovește.
Probabil din reflex, eu chiar răspuns și l-am lovit în spate.
Atunci s-a întors la mine, cu luat de gât etc. doar că de data asta, și spre surprinderea mea, am ripostat. Am început să-l prind și eu de haine și să-l împing.
Nu am ajuns la ceva mai serios (norocul meu) pentru că se nimerise să treacă o profesoară pe acolo și ne-am despărțit.
Îți dai seama că deja mă gândeam la ce-i mai rău. Deja îl vedeam venind cu gașca lui să mă urmărească după ore.
Doar că s-a întâmplat un lucru ciudat.
De atunci, parcă am devenit invizibil pentru Doru.
Inițial am crezut că doar se preface. Dar aceea a fost ultima oară când am interacționat cu el.
A continuat cu bullying-ul, cu a se lua de alți copii, doar că eu nu mai eram pe acea listă.
Mai târziu mi-am dat seama că acești „bully”, acești mici (sau mai mari) tăurași par foarte puternici, dar de fapt se bazează pe faptul că victima nu răspunde.
Nu se iau de oricine, ci de cei pe care sunt siguri că îi pot domina, de cei pe care îi consideră slabi.
Acel moment m-a lăsat cu o lecție importantă:
Nu poți opri un bully până nu i te împotrivești.
O grămadă de ani mai târziu, am dat de o nouă generație de astfel de tăurași.
Doar că mult mai numeroasă, mai vocală și cu o vârstă care nu le mai lasă nici o scuză pentru comportamentul lor.
Când am început să lucrez în domeniul marketingului am început să dau zilnic, nu exagerez, de oameni care aveau în scris un comportament ca al lui Doru în generală.
Indiferent că era vorba de o inițiativă, de un articol, de o reclamă, mai mereu se găsea câte o persoană care să lase un comentariu ce nu doar că nu avea nici o treabă cu mesajul postării, dar să și fie pe un ton agresiv, să arunce cu injurii, să fie discriminatoriu.
La început încercam să răspundem la astfel de comentarii, să le moderăm etc. doar era vorba de afacerile clienților.
Însă, la un moment dat, după un schimb lung de replici care a stresat o colegă până ce a ajuns la stadiul de a plânge, mi-am dat seama că nu mai merge așa.
Atunci mi-am amintit de Doru, de momentul de pe scări și de cum s-au schimbat lucrurile după aceea.
Așa că am început să încerc o nouă strategie, în primul rând pentru mine personal și pe cât posibil pentru SMARTERS:
În loc să încerc să mă explic sau să argumentez cu astfel de oameni, am început să le răspund pe același ton.
Fără injurii sau agresivitate desigur, nici în viața reală nu o fac (întreabă-mi prietenii câți dintre ei m-au auzit vreodată înjurând).
Dar pur și simplu am început să-i iau la rândul meu peste picior pe astfel de oameni.
Dacă ei fac mișto, fac și eu.
Dacă ei n-au nici o treabă cu tema postării, să n-am nici eu.
Uite un exemplu de o astfel de conversație recentă aici:
2-3 replici mai târziu și comentarii de la alte persoane care îi cereau dovezi, marele Radu a șters comentariul.
Ah și asta cred că e preferata mea:
Chiar am făcut un video în care am spus o poveste de adormit copiii, îl poți vedea aici.
Ei bine, de unde ideea articolului:
Zilele trecute am postat pe Facebook această imagine cu un e-mail venit de la cineva:
Dincolo de faptul că am greșit lăsând datele personale într-o postare inițială, mai multe persoane mi-au spus că nu e profesionist ce fac.
Asta m-a pus pe gânduri.
Eu zic că nu are nici o treabă cu profesionalismul. Nici postarea mea, nici e-mailul Madalinei, dacă acesta o fi numele ei, care e probabil colegă de breaslă.
Îmi asum că unele persoane o să spună că nu așa face un fondator de companie.
Îmi asum asta pentru că știu că sunt mii de persoane care atunci când primesc mesaje sau e-mailuri de genul se stresează precum a făcut și colega mea când administra paginile clienților, încep să se îndoiască de ei, pierd timp explicându-se.
Dar acelor tăurași nu le pasă, vor doar să simtă puterea, atenția.
Dar în momentul în care începi să le răspunzi, nu să te explici, ceva se întâmplă. Încep ușor, ușor să se dezumfle.
Nu cred că așa vom scăpa de tot de bullies.
Și prea puțin îmi pasă mie de astfel de mesaje, zilnic primim unele de genul.
Dar cred că într-o perioadă în care ne petrecem tot mai mult timp în online, într-o perioadă în care oricine se poate ascunde în spatele unui nume de utilizator, numărul acestor bullies va crește și vor fi persoane vulnerabile care vor avea de suferit.
Sunt persoane care sunt afectate negativ de astfel de comportamente.
Nu cred că tăcutul și ignoratul sunt o soluție. Închisul ochilor poate duce și la alte abuzuri, unele mult mai serioase decât acestea.
Cred că e mai bine pentru toți dacă învățăm să le răspundem.
P.S. Tot pe tema asta vă recomand să-l urmăriți pe Cristian China Birta pe Facebook. Se văd cei mulți ani pe care îi are pe interneți, face o artă din „promovarea” acestei categorii de cetățeni.
