La ce este urmărit se lucrează - Toma Grozăvescu

„Ce este măsurat, este îmbunătățit”.

Asta spune o dogmă din management.

Experiența de 10 ani în marketing și antreprenoriat și lucrul cu zeci de companii îmi spune că nu e deloc așa.

Am enorm de multe exemple de companii ce aveau implementate tot felul de instrumente de măsurare, colectau cantități enorme de date și totul rămânea abandonat undeva într-un sertar. Pardon, pe un server.

Cred că este o diferență între a măsura ceva (în termeni de marketing și antreprenoriat asta însemnând colectarea de date) și a urmări ceva – a te uita la numere și indicatori cu recurență.

Prima doar ne face să ne simțim bine. A doua, aduce valoare.

A doua mea problemă cu ideea de la început e faptul că dacă măsurăm sau urmărim acel lucru, va deveni mai bun/se va îmbunătăți.

Iarăși nu cred că este așa.

Poți să lucrezi la ceva, și să meargă la fel sau mai rău.

De exemplu, poate ai un magazin online sau Software as a Service (SAAS) și urmărești metrici precum vânzări sau venituri.

Super, dar dacă asta ar înseamna rezultate mai bune am fi cu toții miliardari cu pătrățele pe abdomen.

Cred că faptul că urmărim ceva îl menține mai sus în conștient și ne face să lucrăm la acel lucru. Rezultatele depind de calitatea muncii. Dar asta e o altă discuție.

Cred că ce ar trebui să spunem e:

La ce este urmărit se lucrează.

Cred că asta e mai aproape de realitate.

Și e un lucru care ne poate ajuta pe toți. Pentru că lucrurile care sunt urmărite și la care se lucrează… apăi tind să se îmbunătățească.

De exemplu, am făcut recent o consultanță pentru un grup internațional de firme prin care să le ajut să adopte abordarea de growth hacking în rândul filialelor.

Ca orice proiect, am început cu o analiză.

Un rezultat interesant al acesteia a fost faptul că am văzut o corelație strânsă între urmărirea unor metrici cheie și performanța financiară a filialelor.

Cu o singură excepție, cu cât acea filială avea mai clar definiți metrici cheie și îi urmăreau mai des, cu atât performanța era mai bună.

Deși acel chestionar avea vreo 25 de întrebări, puteam cu o certitudine destul de mare să anticipez performanța acesteia uitându-mă doar la întrebarea despre raportare și metrici.

Cred că partea asta de urmărire este ca un obicei fundamental care ne „obligă” să facem și alte lucruri benefice cum ar fi acțiunea pentru a-i îmbunătăți.

Dacă ai un indicator cheie al afacerii (North Star Metric) pe care îl urmărești zilnic sau săptămânal, mintea ta se va duce invariabil spre el și spre ce mai poți face pentru a-l îmbunătăți.

Sau când vezi că scade, nu poți lăsa graficul să meargă în jos!

Deci ce te încurajez și pe tine:

1. Alege un „North Star Metric”, cel mai important indicator al afacerii și asigură-te că-l poți măsura și urmări.

2. Definește alți 2-3 indicatori cheie care influențează acel metric principal.

3. Stabilește-ți recurența cu care trebuie analizați acei metrici (zilnic/săptăm

nal/lunar).

La început, mai des e mai bine.

Noi facem asta într-un Spreadsheet în Google Drive sau uneori avem și alte Dashboard-uri automate.

Nu contează unde o pui și cât de frumos o faci.

Important e să fie numere care contează.

Și să aveți timp dedicat în care vă uitați la ele și vă gândiți ce puteți face pentru a le îmbunătăți.

În momentul în care toți membrii echipei vorbesc despre cum o acțiune sau alta influențează un metric cheie, acea companie este pe un drum foarte bun.

Deși nu se va îmbunătăți garantat, se va lucra la el.