Ce faci când ceilalți nu joacă conform regulilor?
Ce faci când ceva nedrept se întâmplă? Când cineva corupe, minte, sau chiar ucide?
Mi-am dat seama, sunt doar trei reacții pe care le putem avea când ne simțim neîndreptățiți:
(1) Putem face ce fac și ei, putem trece de partea lor.
(2) Ne putem plânge.
(3) Sau facem lucrurile care sunt în controlul nostru.
Plec de la premisa că cei care citesc acest articol nu ar face parte din categoria #1 așa că ne rămân #2 și #3.
Din păcate, 99% dintre noi cădem în cea de-a doua categorie: ne plângem de ce se întâmplă, de faptul că e nedrept. Și cam atât.
E de ajuns să deschizi rețeaua socială preferată pentru a vedea că aceasta este principala reacție pe care o avem când lucrurile nu merg cum „ar trebui”.
Dar mai există o categorie de oameni care în loc să se plângă, în loc să acuze guvernul, alți oameni sau soarta că lucrurile nu sunt cum „ar trebui”, ei aleg să se uite în jur, să vadă ce pot face, și să facă ceva.
Cumva intelectual știam că acești oameni există, dar niciodată nu mi-a fost atât de clară această diferență în modul de gândire ca după o întâlnire pe care am avut-o acum câteva zile cu un client, un antreprenor din Timișoara.
Era o întâlnire de final de proiect.
Lucrasem cu ei vreo 6 luni și i-am ajutat ca site-ul lor să apară mai sus atunci când cauți ceva pe Google.
Pentru că lucrurile au mers conform planului, am discutat doar vreo 10 minute despre colaborare și în rest ne-am luat cu vorba, discuția a luat-o pe altă cărări.
Una dintre ele a fost legată de o altă afacere pe care o dețin și unde a apărut un nor cam gri la orizont.
Ce faci când un oponent nu joacă conform regulilor?
Puțin context:
Modelul de afaceri al acelui proiect este companie privată – instituție publică (Business to Government).
Lucrează cu primării mai exact.
Toate bune și frumoase până acum, au crescut frumos în ultimii ani și s-au extins în mai multe orașe din țară rezolvând probleme ale administrațiilor locale.
Ei bine, după ce au arătat că există un model de afaceri profitabil, și alte companii s-au alăturat acestei curse.
Asta în sine nu ar fi o problemă.
Doar că principalul competitor, firma care încearcă agresiv să câștige cotă de piață este deținută de un cunoscut „antreprenor”, om politic și urmărit penal pentru dare de mită și alte astfel practici.
Îmi spune clientul „momentan vrem să o lăsăm mai ușor cu proiectul ăsta (cel pentru care am colaborat) pentru că vrem să ne concentrăm pe una din celelalte firme. A intrat pe piață o nouă firmă și e deținută de … Mi se pare că soluția lor nici nu se compară cu ce oferim noi, dar nu am de unde să știu că nu va umbla pe la „oamenii care trebuie” pentru a obține contracte”.
No, nu știu tu, dar în situația asta prima mea reacție ar fi fost (a fost de fapt): „dar nu e corect!”.
Dar știi ce mi-a zis el?
„Deci vrem să o lăsăm mai moale cu proiectul ăsta și să ne concentrăm atenția acolo, să găsim și alte surse de venit pentru a ne proteja în caz că ei o să joace nedrept”.
Îmi e greu să pun în cuvinte impactul pe care l-au avut vorbele acestea asupra mea.
Și calmul, cumva normalitatea cu care le-a spus, de parcă altă soluție nici nu ar exista, de parcă #1 și #2 de mai sus nici nu există.
Adică ceva nu merge conform planului, cineva nu joacă conform regulilor, nu stai și te plângi. Dacă poți face ceva, fă. Dacă nu, uită-te la ce poți face și fă acel lucru.
Am plecat de la întâlnire puțin buimac și mai toată ziua doar la asta am cugetat.
Stau acum și mă gândesc: cum ar arăta România dacă am gândi cu toții la fel. Sau nu toți, că e imposibil, dar ăștia care ne plângem de fiecare dată când ceva rău se întâmplă sau ni se întâmplă.
Cum ar merge lucrurile dacă în loc să ne plângem că suntem neputincioși ne-am concentra pe ce putem controla? Dacă am căuta soluții în loc să ne plângem de probleme?
Ți-a plăcut articolul? Probabil le va plăcea și prietenilor tăi, dar nu putem ști dacă nu îl distribui, nu? 
