Cele mai utile 10+ cărți de antreprenoriat pe care le-am citit (și care în general nu sunt recomandate) - Toma Grozăvescu

Dacă mă cunoști cât de cât, știi că îmi place enorm să citesc. 

Mai exact, citesc cel puțin echivalentul a o carte pe săptămână (aici vezi cum poți reuși și tu asta). 

Cât eram student, având tot timpul liber pe care îl are un student și pe care nu-l vei mai avea niciodată, citeam chiar mai mult.

Ei bine, îți dai seama că am trecut și prin o grămadă de prostii în acest timp. 

În special când am început să fiu interesat de antreprenoriat am început cu cărțile recomandate de toată lumea.

Mare greșeală.

Și acum sunt pe câteva grupuri despre antreprenoriat și de obicei îmi vine să mă zgârii pe gât când văd ce titluri sunt recomandate.

Problema cu majoritatea cărților despre antreprenoriat (și cei care le recomandă)

Ce nu mi-am dat seama la început e faptul că majoritatea cărților despre antreprenoriat sunt recomandate de oameni care nu au neapărat succes sau nici nu le-au pus în practică. 

Le recomandă pentru că sunt „faine”, nu neapărat și utile.

„Preferatele” mele sunt cele scrise de autori americani care, la esență sunt cărți bune, dar foarte rar au legătură cu realitatea, și în special cu realitatea unei companii la început de drum în România.

Scuză-mă, dar o carte despre HP sau Apple, care face o analiză asupra acestor companii în momentul când au deja zeci de mii de angajați, nu are nici o legătură cu modul în care funcționează o afacere la început de drum.

Mă rog, ce vreau să spun este că am citit și încă citesc mult pe subiect, dar sunt puține cărți care pot avea cu adevărat un impact asupra noastră

Acestea sunt cărțile despre antreprenoriat care pe mine m-au ajutat cel mai mult și pe care în general nu le vei găsi pe multe liste de recomandări. Să sperăm că acest articol va schimba acest lucru.

(Cărțile nu sunt neapărat într-o anumită ordine a preferințelor/utilității, le recomand pe toate, de aceea sunt aici).

1. Ce e dificil la lucrurile dificile – Ben Horowitz

Aceasta e poate cea mai utilă carte de antreprenoriat pe care am citit-o, cel puțin legat de cum va fi după ce vei începe.

Te va ajuta să vezi cu adevărat cum arată viața unui antreprenor (cu vomitat de la prea mult stres, cu momente în care nu vrei să te ridici din pat, cu realizarea că nu mai ai la cine să te duci pentru a cere suport) dar și cu sfaturi aplicabile care te vor ajuta să răzbești în această junglă.

2. Mitul întreprinzătorului – Michael E. Gerber

Cum scriam și într-un alt articol (scris după un moment de „Aha!” după ce am citit această carte), unele sunt lucrurile pe care ni le dorim să le facem atunci când pornim o afacere, altele vor fi cele pe care trebuie să le facem.

Majoritatea, când pornim o afacere, nu pornim cu mentalitatea de antreprenor.

Această carte ne ajută să o înțelegem, să vedem care ne este rolul și ce trebuie să facem pentru a construi o afacere, nu pentru a ne fi proprii angajați.

3. Small Giants – Bo Burlingham

Creștere, creștere, creștere.

După ce pornești o afacere, doar la asta te gândești.

Dar există afaceri care au decis să rămână mici. În special în Statele Unite, unde rețeta e așa: dezvoltă un model de succes apoi francizează-l, exemple opuse sunt foarte rare.

Dar această carte e despre acele afaceri cu suflet, profitabile, care aduc un impact în societate, dar care nu au părăsit orașul sau zona din care au pornit. Care au ales să rămână mici.

4. High Output Management – Andrew S. Grove

Cred că principalul lucru care ne-a ținut pe loc la SMARTERS și ne-a încetinit creșterea este managementul.

Și acum, dacă vrem să mai luăm clienți, e de ajuns să trimitem un e-mail și să facem o postare pe Facebook și vom avea 5-10 companii care ne vor contacta.

Provocarea noastră a fost mai mereu să livrăm la același nivel al calității.

Această carte m-a ajutat să desconstruiesc „calitate”, să înțeleg cum funcționează organizațiile și procesele și cum livrezi mereu la un nivel înalt.

Cartea este scrisă de către un fost CEO al Intel, dar este destinată managerilor cu echipe mici, foarte similar cu contextul unui antreprenor.

5. Pierderea Virginității – Richard Branson

Îmi amintesc și acum, am citit cartea pe nerăsuflate în perioada Crăciunului acum câțiva ani.

Cartea e despre cum a pornit Richard Branson, fondatorul Virgin Group (un grup de câteva sute de companii).

Aș spune că e mai mult pe partea de inspirație decât sfaturi practice, dar printre rânduri sunt o grămadă de lecții de învățat.

6. Meditații – Marcus Aurelius

Ce caută o carte despre stoicism aici? Vei avea nevoie, crede-mă.

Poate te aștepți ca antreprenoriatul să fie greu. Dar nu îți poți imagina cât de greu. Această carte te va ajuta să treci peste momentele grele. E ca un pansament pentru rănile interioare.

Te va ajuta să înveți cum să fii mai puternic, cum să faci față greutăților.

7. Walt Disney – Neal Gabler

O biografie a lui Walt Disney, cartea e plină de sfaturi și strategii pentru antreprenori în general și pentru cei care au o afacere într-un domeniu creativ în special.

În plus, povestea lui Walt în sine, momentele prin care a trecut, determinarea cu care și-a urmat visele tot mai mari e o adevărată inspirație.

8. Exponential Organisations – Salim Ismail

Există anumite companii care cred incredibil de repede.

Cresc într-un an cât altele în 10.

Cartea prezintă caracteristicile acestor companii gen Google, Ted etc.

Un total alt mod de gândire legat de o afacere.

9. Liderii mănâncă ultimii – Simon Sinek

Cred că un antreprenor trebuie să fie un lider.

Poate am apreciat această carte pentru că s-a potrivit cu valorile și principiile mele, nu știu, dar cu siguranță dacă vrei să fii un lider bun ar trebui să o citești.

10. The Lean Startup – Eric Ries

Această carte îți arată de ce foarte probabil modul în care te gândești la a porni și dezvolta afacerea este greșit.

Cartea stă acum la baza unei adevărate mișcări, o abordare opusă a metodei „am o idee, mă duc într-o peșteră și lucrez 2 ani la ea până e perfectă”.

Dacă vrei să pornești o afacere, citește-o. Posibil să-ți schimbe viața.

Alte cărți de antreprenoriat și autori foarte utili care nu au prins topul dar pe care îi recomand:

Tim Ferriss – Tools of Titans, Săptămâna de lucru în 4 ore.

Stephen Covey – Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace.

Geoffrey A. Moore – Crossing the chasm

David Ogilvy – Confesiunile unui om de publicitate

Dale Carnegie – Cum să câștigi prieteni și să-i influențezi pe alții

W. Chan Kim and Renée Mauborgne – Strategia Oceanului Albastru

Simon Sinek – Întreabă-te de ce