Când eram în anul I de master am început să merg mai regulat la sală.
Mă mutasem în Complexul Studențesc din Timișoara așa că am căutat o sală în zonă. Cea la care m-am oprit se numea „Club Stil”. Pe lângă faptul că era cea mai ieftină din zonă (nu că asta a contribuit la decizie, bineînțeles) avea și avantajul de a fi destul de aproape.
Traseul până la sală nu era deloc complicat, era cel din imaginea de mai sus.
Doar că într-o zi când plecam de acolo am observat o mașină ieșind din spatele unei benzinării care se afla vis a vis de sală.
– Hmm, oare se poate trece și pe acolo? m-am gândit.
Așa că am luat-o pe traseul pe unde a venit mașina să văd unde duce.
Trecând pentru prima dată pe acolo a trebuit să schimb de vreo două ori direcția pentru că am intrat în niște fundături. Dar, într-un final, traseul s-a intersectat cu cel pe care veneam de obicei.
„Hmm, drumul ăsta, cel puțin teoretic, ar trebui să fie mai scurt decât cel pe care vin de obicei” mă gândesc. În loc să fac unghiul de 90 de grade, cum se vede în imaginea de mai sus, aș fi mers direct, printre clădiri, până la sală.
Intră în scenă Toma Necredinciosu’ – nu crede până nu vede.
Data următoare când am mers la sală pe drumul obișnuit m-am uitat pe ceas să văd cât fac. Aproximativ șase minute, plus/minus câteva secunde în funcție de cum prindeam semaforul.
La întoarcere am luat-o pe drumul cel nou, să mă familiarizez cu el.
Mintea mea clocise un plan.
Data viitoare voiam să merg la sală pe acest nou traseu, să văd cât durează.
Zis și făcut. Peste două zile iau ghiozdanul în spate, mă urc pe bicicletă, mă uit pe telefon să văd cât e ora și plec.
Când ajung la destinație a apărut și verdictul: drumul acesta era cu vreo 15/20 secunde mai rapid.
De atunci, timp de un an și ceva cât am mai locuit în Complexul Studențesc am mers pe acest drum nou, mereu uitându-mă în jur poate găsesc și alte moduri pentru a-l „optimiza”.
A avut vreun impact real asupra mea schimbarea traseului?
Nu prea, cel puțin nu din punct de vedere al timpului.
Să spunem că „salvam” vreo 20 de secunde pe zi.
Înmulțim cu 4 (de atâtea ori mergeam pe săptămână la sală) și reiese faptul că în fiecare săptămână câștigam cam 80 de secunde.
Ori 80 de săptămâni să spunem, echivalentul anului și jumătate cât am mai locuit acolo, avem 1600 de secunde, adică vreo 26 de minute. Pentru un an și jumătate, asta nu înseamnă nimic.
Doar că, pentru mine, „optimizarea” traseului e un moment principial.
De ce?
Cu câteva luni înainte începusem să citesc mai mult despre time management, despre productivitate, despre eficientizarea muncii.
Deci acum eram în plină perioadă de pus în practică.
Nu am fost conștient atunci, dar uitându-mă acum înapoi îmi dau seama că ideea de a încerca un traseu nou a fost de fapt doar un mod de a aplica din strategiile de productivitate despre care citisem.
Eram atât de adânc implicat în acest domeniu, încât am început chiar și inconștient să fac lucruri în această direcție.
Poate schimbarea traseului către sala de sport nu a avut un impact major asupra vieții mele. Am pierdut de multe ori mult mai mult decât cele 26 de minute economisite.
Dar aceeași adâncire în subiect m-a ajutat să îmi dezvolt alte competențe, alte principii de gândire care astăzi îmi permit, spun eu, să fac munca a 2-3 oameni.
Fără falsă modestie, dar uitându-mă la rezultatele muncii din fiecare zi, săptămână, lună sau an cred că sunt cu mult peste ce reușește, în medie, un om.
Și asta nu se datorează faptului că am eu ceva mai special sau grozav (haha, vezi ce am făcut aici?). Ci se datorează în primul rând faptului că știu cum să prioritizez și cum să mă organizez.
Citește și: Cum să înveți totul mult mai repede
Cred că asta nu ar fi fost posibil dacă aș fi citit doar o carte sau un articol despre time management și apoi m-aș fi oprit.
Cred că impactul major a venit datorită faptului că am fost atât de adâncit în acest subiect încât am avut disciplina și energia necesare pentru a trece printr-o mulțime de informații, idei, tactici până să ajung și la cele care funcționează cu adevărat, cele care mi se potrivesc mie.
Avem nevoie de această disciplină.
De ce?
Pentru că, pe orice subiect sunt atât de multe bullshit-uri, atât de multe prostii scrise de oameni care nu au o experiență în acel domeniu, care doar reciclează alte lucruri pe care le-au citit, lucruri scrise de alți oameni care nu au experiență în domeniu dar au reciclat alte lucruri pe care le-au citit și tot așa, încât poate 80/90% din toată informația disponibilă e fie greșită fie superficială.
Nu poți să-ți dai seama de ce e superficial și ce nu până nu ajungi la lucrurile cu adevărat importante, la principiile fundamentale ale acelui domeniu.
Uneori avem noroc să dăm de principiile esențiale destul de repede, poate urmărind recomandările unei persoane care știe despre ce vorbește. Dar, în general, nu ne putem da seama de faptul că o idee este superficială până nu o punem lângă o alta care are cu adevărat o esență. E un proces de trial and error, de încercare, de testare.
Uitându-mă înapoi îmi dau seama că în de toate ariile unde mă simt cât de cât competent, am citit o mulțime de informații greșite sau superficiale până să dau de ceea ce contează.
De aceea insistam pe importanța cititului într-un alt articol. Mare parte din ceea ce vom citi nu ne va ajuta. Doar că nu prea avem cum să știm dinainte ce ne va fi util și ce nu.
De aceea, dacă vrem să ajungem la lucrurile care contează cu adevărat, să trecem dincolo de confuzie, să devenim stăpâni ai principiilor fundamentale pe un subiect, trebuie să intrăm adânc în el.
Când citești despre un subiect nou, nu te opri la primele idei. Mai vezi și alte puncte de vedere. Du-te direct la sursă, urmărește firul informațiilor până la oamenii/lucrările care sunt menționate cel mai des. Și, cel mai important, alocă-ți timp.
Pentru a putea face asta, trebuie să ne „pierdem” într-un subiect. Sau cum spunea Bukovski, să găsim ce iubim și să-l lăsăm să ne ucidă.
Ți-a plăcut articolul? Probabil le va plăcea și prietenilor tăi, dar nu putem ști dacă nu îl distribui, nu? 😛
